Când se pune varza la murat

Ca să ai parte de murături sănătoase trebuie ca legumele pe care le pui la murat să fi fost proaspete, sănătoase, nepătate şi neatinse de brumă. Ele păstrează vitaminele rezistente la fermentaţie şi împrumută şi beneficiile celorlalte ingrediente folosite: mărar, hrean, frunze de ţelină, usturoi.

Tradiţia spune că varza se pune la murat de Sfântul Dumitru, pe 26 octombrie ori în preajma acestei zile.

Cum se pune varza la murat

Ca să ai parte de o varză murată extraordinară, atât pentru sarmale, cât și pentru varză călită sau salată, trebuie să respecți câteva reguli.

Astfel, verzele se aleg după subțirimea foilor, care, totodată, trebuie să nu fie cu mult mai mari de-o palmă.

Apoi trebuie spălate și scobite de cotor, iar în loc se pune o lingură de sare. Apoi se așează verzele în butoi: un rând de verze, un rând de sare grunjoasă.

În unele părți ale Banatului, printre verze se mai pun și foi gata tocate, numai bune de călit la iarnă.

După ce este umplut butoiul, se adaugă hrean, bețe de mărar uscat, foi de dafin, o gutuie sau boabe de porumb, care colorează zeamă, piper și cimbru.

După ce este încheiată operațiunea de punere a bunătăților în butoi, se acoperă și se lasă 3 zile fără apă, că să se aşeze.

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

După aceea se toarnă apa proaspătă și se pitroceste o data la 3 zile până se acreste, adică se suflă aer în butoi cu ajutorul unei țevi sau al unui furtun.  Pentru că verzele să fie mereu scufundate în saramură, deasupra se așază niște teascuri peste care se pune o piatră.

În funcție de locul în care este așezat butoiul în gospodărie, mai cald ori mai rece, varză murată astfel ajunge la savoarea deplină în aproximativ o lună.

Ce beneficii are varza murată

Varza murată – bună pentru digestie

Varza murată îmbunătățește digestia și curăța intestinele. Mineralele și fibrele alimentare pe care le conține sunt ideale în cazul mâncarurilor grele. Antioxidanții previn apariția nitrozaminelor (compuși organici cu acțiune cancerigenă) care rezulta din digestia preparatelor din carne, precum și oxidarea grăsimilor alimentare (considerate agenți pro-cancerigeni).

Restabilește microflora intestinală în cazul persoanelor cu disbioza (alterarea florei intestinale) generată si de tratamentele cu antibiotice sau alte medicamente.

Totodată, varza murată combate constipația, intensificând detoxifierea organismului și protejarea ficatului.

Varza murată te poate scăpa de viroze

Varză murată, castraveţi, gogoşari, conopidă – toate acestea întregesc meniul nostru în anotimpul rece şi oferă organismului substanţele de care are nevoie. În sezonul rece, legumele proaspete ne ajung mult mai rar pe masă, fie pentru că nu se găsesc, fie pentru că sunt prea scumpe. Din fericire, murăturile puse de cu toamnă pot compensa în parte acest deficit din alimentaţie.

Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”
Recomandări
Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”

Varza murată are puţine calorii și multe vitamine

Murăturile sunt sărace în calorii şi bogate în minerale şi vitamine, cu precădere vitamina C. Varza murată are cel mai mare conţinut de vitamina C, 100 g acoperind un sfert din necesarul zilnic al unui adult. Murăturile care nu sunt fierte, ci doar puţin opărite, păstrează aproape intacte vitaminele, de aceea sunt indicate în acest sezon.

Nutriţioniştii recomandă persoanelor sănătoase să consume murături şi seara, pentru că potolesc apetitul. Trebuie să se ţină însă cont şi de faptul că acestea favorizează retenţia de apă în corp.

Acest lucru poate fi prevenit prin spălarea murăturilor înainte de a fi consumate, pentru a îndepărta surplusul de sare. Mai pot fi şi desărate, dacă sunt ţinute pentru o jumătate de oră în apă rece. Chiar dacă gustul nu va mai fi la fel de bun, aşa vei evita excesul de sare.

Când nu e recomandat să mănânci murături

Nu toată lumea se poate bucura de gustul murăturilor. Persoanele cardiace, diabetice sau cu probleme gastrice trebuie să se abţină de la consumul acestora. La persoanele cu probleme gastrice pot apărea reacţii alergice, din cauza fermentării legumelor, iar cei care au hipertensiune trebuie să aibă mare grijă la sarea în exces. Şi în perioada ciclului menstrual este mai bine să te abţii de la consumul de murături, pentru că nivelul hormonal crescut face ca organismul să reţină mai multă apă decât de obicei.

Primul partid care anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025: „Tot suportul necesar, fără a-i cere nimic în schimb”
Recomandări
Primul partid care anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025: „Tot suportul necesar, fără a-i cere nimic în schimb”

Rețete cu varză murată

Varză murată călită şi cârnăciori

Ingrediente

  •  100 g bacon
  •  2 cepe
  •  2 linguri ulei
  •  1 kg varză murată
  •  2 foi de dafin
  •  2 boabe de ienupăr
  •  125 ml vin alb
  •  125 ml supă
  •  800 g cârnaţi picanţi
  •  sare
  •  piper
  •  zahăr

Mod de preparate

Se feliază baconul şi ceapa. Se încinge uleiul într-o cratiţă şi se prăjeşte baconul. Se adaugă ceapa şi se lasă până se căleşte.

Se adaugă varza acră tocată mărunt, foile de dafin şi boabele de ienupăr. Se toarnă vinul alb şi supa, apoi se acoperă şi se fierbe la foc mic, timp de 20 de minute.

Se crestează cârnaţii şi se taie bucăţi mai mici, după care se pun peste varză. Se mai fierbe 15 minute. Se condimentează cu sare, piper şi zahăr, după gust. Sursa: reţete.unica.ro

Budincă de varză murată cu orez

reteta de budinca cu varza murată și orez

Ingrediente: o varză acră, patru ceşcuţe de orez, două linguri de untură, 50 g unt, 150 g smântână, un vârf de cuţit de piper, două linguri de pesmet, două ouă.

Preparare: Se taie varza fâşii subţiri, se spală, se stoarce bine şi se căleşte puţin în grăsime. Se fierbe orezul separat şi se scurge de apă. Se unge o formă cu unt, se presară cu pesmet, se aşază un rând de varză, un rând de orez şi se pune puţin piper. Între straturi se presară pesmet. Se toarnă smântâna, pesmetul şi restul de unt şi se coace. Când e aproape gata, se bat două ouă, se pun deasupra şi se reintroduce vasul la cuptor până se rumeneşte.

Șniţel de varză murată cu şuncă

reteta de snitel de varza murata cu sunca

Ingrediente: o varză mică, 3 linguri de grăsime, 3 linguri făină, 3 linguri de pesmet, 3 ouă, sare, piper, 200 g şuncă, 200 g caşcaval.

Preparare: Varza întreagă sau tăiată în jumătate se opăreşte în apă clocotită. După ce se răceşte şi se scurge de apă, se curăţă de cotoare. Se suprapun trei-patru frunze de varză opărită, punându-se între ele felii de şuncă şi de caşcaval. Se ţin foile de părţile laterale şi se trec prin făină, ou şi pesmet. Se prăjesc în ulei încins.

Cartofi cu varză murată şi carne

reteta de varza murata si carne

Ingrediente: o varză, 4-5 cartofi, sare, ulei, o lingură de făină, supă de zarzavat sau apă, 500 g carne de porc.

Preparare: Varza se opăreşte cu apă clocotită, se scurge, se taie fâşii şi se înăbuşă în ulei. După o jumătate de oră se adaugă cartofii tăiaţi cubuleţe şi se sărează după gust. Se fierb împreună înăbuşit, adăugând puţină supă de zarzavat sau apă. Se rumeneşte făina în ulei încins, se stinge cu supă de zarzavat şi se adaugă la legume. Se lasă să mai fiarbă un sfert de oră. Carnea se prepară la cuptor şi se serveşte tăiată felii, lângă varză.

Chifteluţe de varză murată şi mărar

reteteta de chiftelute de varza murata si marar

Ingrediente: o varză mică, un ou, 2-3 linguri de făină, sare, piper, o linguriţă de mărar şi de pătrunjel tocat, miezul de la o jumătate de pâine, 3 linguri de untură sau de ulei.

Preparare: Se toacă varza şi se opăreşte. Se lasă să se scurgă bine de apă şi se dă prin maşina de tocat. Apoi se amestecă cu oul, făina, verdeaţa, miezul de pâine înmuiat în apă şi stors, sarea şi piperul. Din compoziţia obţinută se fac chifteluţe ovale, se dau prin făină sau pesmet şi se prăjesc în untura încinsă.

Consumată proaspătă, varza asigură un pH optim, ea făcînd parte din alimentele alcaline, benefice organismului.

Plăcinte cu varză murată sau vărzări ardelenești

Ingrediente

Pentru aluat:

  • 500 gr făină
  • 7 gr drojdie uscată
  • 1 linguriță de zahăr
  • 1/2 linguriță de sare
  • 300 ml apă caldă
  • 30 ml ulei
  • aproximativ 250 ml ulei pentru prăjit

Pentru umplutură:

  • 1 varză murată, medie
  • 1 ceapă
  • 1 linguriță cimbru uscat
  • 1 linguriță mărar uscat
  • 1/2 linguriță piper
  • 1 linguriță boia de ardei afumată
  • 50 ml ulei


Mod de preparare: Pentru aluatul de plăcinte, încălzim apa și turnăm puțină peste drojdia amestecată cu zahărul și puse la mijlocul făinii cernută în prealabil într-un vas încăpător. Amestecăm bine pentru a se lichefia drojdia și zahărul și lăsăm compoziția rezultată la dezvoltat 10-15 minute.

Apoi, turnăm treptat, apa caldă, alternativ cu uleiul, ușor încălzit și acesta și adunăm făina de pe margini.

Presărăm și sarea, sau o putem dizolva în apa caldă și frământăm un aluat nu foarte ferm, dar nelipicios. Îl lăsăm la dospit 45-50 de minute.

Pentru umplutură, preparăm o rețetă clasică de varză călită. Tocăm varza fideluță și o ținem în apă rece 10-15 minute, doar dacă este prea acră. Tocăm ceapa solzișori și o călim în ulei încins, apoi adăugăm varza bine scursă și o călim împreună cu ceapa. Adăugăm condimentele și lăsăm varza să se pătrundă bine, apoi o dăm la rece.

Când aluatul și-a dublat volumul îl răsucim sub formă de rulou și tăiem bucăți mai mici din el. Le întindem în forme circulare, pe planșeta de lucru ușor înfăinată și întindem câte 2 linguri din umplutura de varză. Le rulăm apoi, nu foarte strâns și le mai rulăm odată sub formă de melc. Apoi le aplatizăm ușor cu sucitorul de aluaturi și le mai lăsăm la odihnit 10 minute.

Punem uleiul la încins și rumenim frumos delicioasele plăcinte cu varză acră, sau vărzări ardelenești, întorcându-le de pe o parte pe cealaltă. Le servim ușor calde, dar sunt tare bune și reci, luate la pachet. (Sursa: retetemerisor.ro)

Rulouri cu varză şi cârnăciori

Cum se pune varza la murat și ce trucuri sunt utile

Ingrediente: un pachet de aluat pentru plăcintă, 300 g varză, 500 g cabanos, 20 g de unt, un gălbenuş, o lingură de ulei, pătrunjel verde.

Preparare: Se crestează cârnăciorii şi se prăjesc în ulei amestecat cu unt. Se adaugă varza desărată şi tăiată fideluţă, pătrunjelul verde tocat şi se mai ţin 5 minute pe foc. Se pun sare şi piper şi se lasă să se răcorească. Se taie în patru, pe lat, şi se pune umplutură în fiecare fâşie. Se rulează şi se lipesc marginile aluatului cu mâna umedă. Se aşază rulourile în tava de copt, se ung cu gălbenuş diluat cu puţină apă, se crestează şi se coc circa 30 de minute. Se servesc calde.

Foto: Shutterstock

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

christyansen   •   01.11.2024, 17:00

multumim frumossssssssssssssssssssssssssss

andreea28s   •   10.01.2024, 13:12

foarte interesant articolul. bine de stiut

Daniel9090   •   20.12.2023, 13:00

Acest proces de fermentare produce acid lactic, care servește ca agent de conservare natural și oferă varzei acel gust acrișor și ușor sărat, specific varzei murate

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Secretul gospodinelor din Maramureș pentru o piftie închegată și limpede. Cât timp trebuie să o lași la fiert, de fapt
FANATIK.RO
Secretul gospodinelor din Maramureș pentru o piftie închegată și limpede. Cât timp trebuie să o lași la fiert, de fapt
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Observatornews.ro
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI