Un bărbat din comuna suceveană Hânţeşti, care conducea un autoturism pe DN 29 A dinspre Suceava spre Zvoriştea, a intrat într-o depăşire, în afara localităţii Adâncata, într-o curbă fără vizibilitate, depăşind marcajul longitudinal continuu, şi s-a izbit într-o ambulanţă SMURD care venea, regulamentar, din sens opus, potrivit purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, citat de Mediafax.

În urma impactului, pacientul transportat de ambulanţă a fost rănit uşor, la fel şi şoferul, iar din autoturismul implicat în accident au suferit răni uşoare şoferul şi trei femei, pasagere în autoturism. Toate persoanele au fost transportate la SJU Suceava pentru investigaţii medicale.

Poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă, a menţionat sursa citată.

Un alt accident de circulație deosebit de grav s-a produs miercuri seară, în jurul orei 19:45, pe DN1C, între localitățile Urișor și Cășeiu. O femeie aflată la volanul unui autoturism care se deplasa dinspre Dej înspre Baia Mare, s-a angajat într-o depășire, moment în care a văzut că din sensul opus se apropia un TIR. Conducătoarea auto ar fi încercat să revină pe banda sa de mers, dar a pierdut controlul asupra volanului și a fost izbită în lateral de o autoutilitară înmatriculată în municipiul București, care circula în spatele TIR-ului, din sens opus.

Conținutul toxic din social media afectează fetele din România. 47% dintre adolescente se confruntă cu presiunea de a arăta perfect
Recomandări
Conținutul toxic din social media afectează fetele din România. 47% dintre adolescente se confruntă cu presiunea de a arăta perfect

În urma impactului deosebit de violent, două persoane de sex feminin aflate în autoturism au rămas încarcerate. Pompierii s-au luptat aproximativ 15 minute pentru a le scoate dintre fiarele contorsionate. Din păcate, personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a le salva pe cele două și s-a declarat decesul, rănile suferite de acestea fiind incompatibile cu viața.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent
Libertateapentrufemei.ro
Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent
Scene din interiorul submarinului scufundat în Egipt. Filmări inedite arată experiența pasagerilor înainte de tragedie
Adevarul.ro
Scene din interiorul submarinului scufundat în Egipt. Filmări inedite arată experiența pasagerilor înainte de tragedie
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Elle.ro
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 27 martie 2025. Săgetătorii au de ales între a se lăsa pradă gândurilor negre, bănuielilor și temerilor care îi bântuite sau a se elibera de ele
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2025. Săgetătorii au de ales între a se lăsa pradă gândurilor negre, bănuielilor și temerilor care îi bântuite sau a se elibera de ele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI