Arbitrul a trecut prin mari emoții după meciul Siroki Brijeg - FK Sarajevo
Arbitrii meciurilor de fotbal se expun și multor riscuri. Unii și-o „fură” în timpul sau după meciuri, dar alții n-au liniște nici pe drum spre casă. „Fluierașii” care au arbitrat un derby din campionatul Bosniei au trecut prin clipe de coșmar când au plecat spre casă, deoarece au fost urmăriți de mai multe mașini înțesate cu fani supărați, care au încercat să devieze într-o prăpastie autoturismul cu care se deplasau cei care au condus jocul!
Partida Siroki Brijeg – FK Sarajevo, scor 2-2, desfășurată duminică, s-a încheiat într-o atmosferă foarte tensionată, gazdele acuzând virulent arbitrajul. „Cavalerii fluierului” au reușit să plece de la stadion și din oraș, dar au trecut printr-o spaimă uriașă în drum spre casă.
„Au avut intenția să ne omoare!”
„Centralul” O. Valjici, dar și asistenții S. Ibrisimbegovici și S. Udovicici au plecat cu un autoturism în direcția Banja Luka. „La 5 kilometri de la ieșirea din orașul Siroki Brijeg, un Ford Focus ne-a tăiat calea și a încercat să ne facă să oprim. Numai datorită calmului lui Udovicici (n.r. – cel care conducea mașina) am reușit să evităm ce e mai rău. Ei au avut intenția să ne omoare, să ne împingă într-o prăpastie”, a povestit „centralul” Valjici.
„După două minute, alte trei mașini erau pe urmele noastre. Udovicici a reușit să conducă aproape 500 de metri în marșarier. Am sunat la poliție, dar n-a răspuns nimeni. Apoi am sunat oficialii federației, care au reușit să dea de cei de la trupele SWAT. Am intrat în legătură cu aceștia și ei ne-au indicat unde să ne întâlnim ca să ne escorteze în liniște spre casă”, a mai povestit arbitrul Valjici.
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Siroki Brijeg ocupă doar locul 8 din 12 echipe, cu 13 puncte acumulate în 10 etape, iar FK Sarajevo este pe locul 3, cu 17 puncte, la 6 în urma liderului Zrinjski Mostar.