Simțindu-și postul amenințat, „Fălcosul” a început să caute soluții urgente de revenire pe linia de plutirte, iar primul său gând a fost îndreptat spre golgheterul Harlem Gnohere, exilat la echipa secundă fiindcă n-a vrut să-și prelungească angajamentul scandent vara viitoare.
Becali îl vrea la Steaua
„L-am chemat la Săftica să am un dialog cu el, să vedem dacă e în regulă. Vreau să văd dacă e sau nu e cu capul la Dinamo”, a declarat Ioan Andone. Gnohere a marcat trei goluri pentru Dinamo II în meciul de vineri cu Delta Tulcea.
După această întrevedere cu antrenorul Ioan Andone, Harlem Gnohere a fost reprimit în lotul lui Dinamo
În timp ce jucătorul francez a înțeles pe propria piele cum se lucrează în România inclusiv cu patronii care fac caz de civilizație și cum arată „proiectele serioase”, fostul său antrenor, Mircea Rednic, vorbește tot mai des despre ofertele pentru acesta din străinătate, iar Gigi Becali se tot bate cu pumnii în piept că-l va cumpăra în iarnă.
„Dinamo l-a ajutat foarte mult. Trebuie să înțeleagă că e momentul să răspundă la fel, să vină să joace fotbal de calitate, să dea goluri și o să găsim o portiță să ne înțelegem, suntem oameni și noi, și el.
Recomandări
Care e legătura dintre performanțele slabe ale președintelui Iohannis și „personalitatea sa întunecată”
Sperăm să ne ajute să luăm titlul. Eu zic că ne vom înțelege”, a spus Dănuț Lupu pentru GSP.ro.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Pământul ar urma să fie lovit în următoarele ore de o furtună geomagnetică. Ce spun oamenii de știință
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
FANATIK.RO
Cât de des trebuie să schimbi pernele. Nu este recomandat să depășească această perioadă
GSP.RO
Campionul olimpic, dispus să facă un gest unic pentru cel care i-a furat medalia de aur: „De două săptămâni nu pot să mă liniștesc”
FANATIK.RO
Zodiile care vor fi pe val până pe 29 septembrie. Bucurie și belșug pentru Gemeni și Fecioare
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Orangesport.ro
"Nimeni nu mă crede!". Patronul milionar care circulă doar cu metroul în Bucureşti: "Gigi Becali a aflat din presă. Trebuie să fii arogant să mergi singur în maşină" | VIDEO
Observatornews.ro
Furtuna Ashley şi viitura de pe Dunăre lovesc România simultan. Situaţia ar putea ajunge dramatică
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2024. Berbecii trec printr-o perioadă în care va conta foarte mult felul în care vor alege să se exprime