Toți jucătorii din piața alimentară cer, fie educarea consumatorului, fie reducerea TVA-ului pentru astfel de produse pentru ca este să fie valorificate. În schimb, statul chiar are, de trei ani, grup de lucru format 20 de autorităţi, instituţii şi organizaţii naţionale care au elaborat un plan de măsuri strategice pentru a scădea risipa de alimente. Până acum, însă, nu a dat nici un rezultat concret.

Președintele Comisie de agricultură din Camera Deputaților, Nici Săpunaru, este de părere că magazinele care vând la preţuri reduse produse alimentare aflate în apropierea termenului de garanţie să beneficieze de deducere a TVA pentru respectivele alimente. Dar acest lucru va trebui reglementat de Ministerul Finanțelor.

„Este o soluţie fiscală care poate rezolva o serie de probleme. Ar trebui convocat Ministerul Finanţelor Publice pentru a implementa această soluţie. Ajutorul trebuie să meargă nu către producător, ci către vânzător, respectiv magazin. Este şi un fel de protecţie socială, care ar ajuta la eliminarea fenomenului privind risipa alimentară. Aici vorbesc despre produsele ambalate, pentru că la produsele perisabile, de tip carne, este mai greu”, a afirmat Săpunaru, în cadrul conferinței de lansare a campaniei de responsabilitate socială „Reducem risipa alimentară. Preţuim hrana”

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Românul suportă pierderile

Pe de altă parte, fenomenul de risipă alimentară este unul pe care tot românul îl suportă.

„Tot ce înseamnă risipa alimentară înseamnă costuri, iar ele sunt suportate tot de consumatorul final, nu de către retailer sau producător. Managerii din companii, din retail, trebuie să aloce şi un buget care să acopere costurile cu ambalaje. Până nu găsim un numitor comun, nu vom reuşi să facem pasul în faţă. Dacă vrem să reducem costurile, trebuie să educăm consumatorul”, a declarat Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

Potrivit lui, românii sunt foarte avizi de promoţii şi este greu să educi foarte rapid o populaţie de 20 de milioane de locuitori. În plus, acesta consideră că promoţiile trebuie făcute în funcţie de regiuni pentru că, spre exemplu, bucureştenii au un alt stil de a mânca, la fel şi cei din Ardeal.

Românii susţin că principalele motive care îi determină să arunce mâncarea la gunoi sunt degradarea rapidă (26%), estimarea greşită a cantităţii de alimente care se consumă la o masă (21%), dar şi cumpărăturile în exces (14%), potrivit unui studiu realizat de Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) și InfoCons.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Unde se produce risipa alimentară

În România, cea mai mare risipă se raportează la nivelul gospodăriilor populaţiei (49%), potrivit cifrelor Ministerului Agriculturii. Acestea sunt urmate de sectorul industriei alimentare (37%), de cel de retail (7%), de sectorul alimentaţiei publice (5%), respectiv de sectorul agricol (2%). Alimentele care ajung cel mai des la gunoi, în România, sunt mâncărurile gătite (25%), pâinea sau produsele de panificaţie (21%), legumele (19%) şi fructele (16%).

La nivelul UE, se aruncă, anual, aproximativ 88 de milioane de tone de mâncare.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI