Fanii de la Udinese au protestat împotriva stranierilor
Protest în Italia: ”Gata cu stranierii!”. Fanii formației Udinese au protestat vehement aseară, în timpul partidei cu Lazio, câștigată la scor de romani, cu scorul de 3-0.
Echipa friuliană, care are un departament de scouting foarte puternic și care face parte dintr-o „multinațională”, împreună cu Watford și cu Granada, echipe controlate tot de familia Pozzo, n-a avut ieri niciun italian pe teren!
Ștefan Radu n-a jucat!
Și a fost călcată în picioare de Lazio! Friulianii au avut printre cele 12 rezerve 4 italieni, dar niciunul n-a fost introdus pe teren! La Udinese a fost legitimat până de curând și românul Gabi Torje. Acesta a fost împrumutat în ultimele sezoane în Turcia, iar din acest sezon a fost vândut la Terek Groznîi.
Nici Lazio n-a fost departe. Antrenorul Simone Inzaghi a titularizat doar doi „macaronari”, pe Parolo și pe Immobile, iar spre final l-a mai introdus și pe Lombardi. Printre rezervele neutilizate au mai fost trei italieni.
„Gata cu stranierii!”, a cântat minute în șir galeria celor de la Udinese. Iar restul publicului a preluat în multe momente scandarea. Udinese este pe locul 14, cu 7 puncte după 7 etape. Lazio a ajuns pe 3, dar grosul etapei se joacă azi și poate pierde poziția a treia. Ștefan Radu, accidentat, n-a jucat la oaspeți.