Banii vor fi acordați firmelor prin intermediul programului Pilot Start-up Mediu, iar dosarele pentru cei care vor să beneficieze de fonduri se vor putea depune după ce decizia va fi publicată în Monitorul Oficial.
Pentru a putea beneficia de bani firmele trebuie să funcţioneze şi să fi avut activitate economică de cel puţin un an, la data depunerii dosarului de finanţare. În plus, acestea trebuie să fi avut cel puţin un exerciţiu financiar anual încheiat. De asemenea, solicitantul trebuie să fie proprietar, administrator, concesionar sau locatar/comodatar cu drept de superficie pentru imobilul pe/în care se implementează proiectul şi pe terenul pe care se instalează tehnologiile de producție.
În plus, firma nu trebuie să fie în stare de insolvenţă sau faliment sau în procedură de dizolvare ori lichidare. Iar la capitolul fiscal, aceasta trebuie să aibă achitate taxele, impozitele, amenzile şi contribuţiile la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu etc.
De altfel, fiecare solicitant va putea depune o singură cerere de finanţare în cadrul unei sesiuni de depunere a proiectelor, sesiunea ca fi anunţată pe pagina de intenet a Autorităţii Fondului pentru Mediu (AFM), lucru ce se va întâmpla însă doar după aprobarea proiectului analizat şi publicarea sa în Monitor.
Banii se vor da eșalonat şi va fi acordată prin modalitate nerambursabilă, ca procent din cheltuielile eligibile ale proiectului. Prin urmare, procentul de cheltuieli eligibile nefinanţat va reprezenta contribuţia proprie a solicitantului, asigurată din sursele financiare proprii ale acestuia.