Cu toate că în 2016 au fost consemnate până acum și trei luni de ieftiniri (dintre care cele mai importante în mai și august), valoarea actuală este cu 8,4% mai mare decât cea solicitată în perioada similară a anului trecut (respectiv 964 de euro pe metru pătrat util).
Și dacă ne așteptam ca orașul Cluj-Napoca să conducă în topul scumpirilor, în ultmele 12 luni, acesta a fost depășit de Timișoara.
Bucureștiul are aproape cea mai mare creștere
În Capitală, apartamentele s-au scumpit în ultima lună cu 1,9%, de la 1.123 la 1.144 de euro pe metru pătrat, în condițiile în care diferența față de nivelul atins în septembrie anul trecut (respectiv 1.086 de euro pe metru pătrat) este de 5,3%. Față de finele lui august, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,3% (de la 1.059 la 1.062 de euro pe metru pătrat), iar cele din blocurile noi cu 3,3% (de la 1.163 la 1.201 euro pe metru pătrat).
În Brașov, prețul mediu solicitat de către vânzători a crescut cu aproape un procent (0,9%), în ultimele 30 de zile (de la 912 la 920 de euro pe metru pătrat) și cu 6,9% pe parcursul a 12 luni (de la 861 de euro pe metru pătrat). În septembrie, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,1%, de la 906 la 907 de euro pe metru pătrat; locuințele noi, pe de altă parte, au consemnat un avans de 4,3%, de la 935 la 975 de euro pe metru pătrat, conform Imobiliare.ro.
Cluj-Napoca, creștere de doar 7 euro/mp
Clujul a avut o creștere de 0,6% în ultima lună, de la 1.224 la 1.231 de euro pe metru pătrat util – cea din urmă valoare este cu 9,5% mai mare decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.124 de euro pe metru pătrat. Suma medie solicitată pentru locuințele vechi a crescut cu 0,6% în septembrie, de la 1.253 la 1.261 de euro pe metru pătrat. Unitățile locative nou-construite s-au ieftinit însă cu 0,2%, de la 1.176 la 1.174 de euro pe metru pătrat.
Constanța, majorări insignifiante
Aici, prețurile apartamentelor au scăzut ușor (cu 0,1%) în septembrie, de la 954 la 953 euro pe metru pătrat util – nivelul actual se situează cu 5,1% peste cel atins în perioada similară a anului trecut, respectiv 907 euro pe metru pătrat, potrivit datelor Imobiliare.ro. Locuințele vechi au consemnat un recul de 0,1% în ultimele 30 de zile (de la 950 la 949 de euro pe metru pătrat), iar pe segmentul nou a avut loc un declin de 0,3% (de la 969 la 966 de euro pe metru pătrat).
Iașiul, campion la scumpiri
În capitala Moldovei, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 2% în ultimele 30 de zile (de la 879 la 897 de euro pe metru pătrat), valoarea atinsă la finele lunii trecute fiind cu 5,5% mai mare decât cea din urmă cu un an (respectiv 850 de euro pe metru pătrat). În septembrie, pretențiile proprietarilor de apartamente vechi au scăzut cu 1,7%, de la 888 la 873 de euro pe metru pătrat, însă locuințele noi s-au apreciat de la 853 la 927 de euro pe metru pătrat.
Timișoara
În orașul de pe Bega, conform Imobiliare.ro, pretențiile proprietarilor s-au majorat cu 0,9 procente în ultima lună (de la 1.013 la 1.022 de euro pe metru pătrat util) și cu 10,7% în ultimul an (de la 923 de euro pe metru pătrat). Avansul din septembrie este reflectat în mod simetric de locuințele vechi și noi, ambele categorii consemnând o creștere de 0,9% – cele dintâi de la 1.015 la 1.024 de euro pe metru pătrat, iar cele din urmă de la 1.005 la 1.014 euro pe metru pătrat.