„Din nefericire pentru miile de consumatori care aşteaptă, cu sufletul la gură, să vadă ce le mai rezervă soarta, decizia asupra constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii legii dării în plata a fost amânată. Eliberarea se pare că nu va veni prea curând, soarta proceselor iniţiate în temeiul acestei legi, în vigoare, fiind cel puţin încă o perioada, incertă”, a declarat pentru Libertatea, avocatul Alexandra Burada.

Potrivit ei, legea este foarte importantă pentru că este capabilă constituţional să redea demnitatea umană şi asigura dreptul cetăţeanului român şi a familiei sale la un trăi decent, pe viitor.

„La fel cum sumele încasate de creditori, rămân un drept câştigat, la fel şi pierderile şi leziunile cetăţeanului consumator, rămân câştigate, căci nicio lege nu poate să retroactiveze viaţă şi nici demnitatea. În opinia noastră, legea nu este retroactivă, ci cel mult tardivă, având în vedere dramele şi tragediile cetăţenilor români care au stat la baza adoptării acestei legi şi sperăm că, Curtea Constituţională a României va primi în final, în mod pozitiv aceste argumente”, a mai declarant Burada.

Legea dării în plată nu este retroactivă

Deși românii vor rămâne în așteptarea unei decizii CCR, avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre avocații care au apărat drepturile debitorilor, spune că legea dării în plată nu este retroactivă, prin urmare nici neconstituțională.

Eroarea banală care a determinat CCR să pună pe pauză alegerile prezidențiale: voturi numărate corect, dar trecute din greșeală altui candidat
Recomandări
Eroarea banală care a determinat CCR să pună pe pauză alegerile prezidențiale: voturi numărate corect, dar trecute din greșeală altui candidat

„Nu este o lege retroactivă, pentru că nu pune în discuţie, sub nicio formă, efectele deja epuizate ale contractului, cum ar fi că s-a plătit 25% din preţ şi, respectiv, rate timp de opt ani de zile. Acestea nu se supun restituirii”, a afirmat Piperea.

Mii de contracte abuzive

Potrivit lui Pieprea, există mii de procese în care băncile au fost sancţionate pentru că în contractele lor au clauze abuzive şi a invocat situaţia în care clientul este protejat de art. 44 din Constituţie. Pe de altă parte, Valeriu Stoica, unul dintre avocații băncilor a susținut în fața judecătorilor CCR că este încălcat dreptul la proprietate, dreptul la creanţă şi dreptul de ipotecă. Potrivit lui, legea nu face distincţia între debitorii supraîndatoraţi care nu mai fac faţă sarcinilor financiare şi debitori cu plasamente imobiliare nerentabile, inclusiv terenuri.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
Știrileprotv.ro
Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Județul din România în care tinerii nu mai vor să trăiască. S-a depopulat masiv, speranța de viață e mică, nu sunt multe locuri de muncă
FANATIK.RO
Județul din România în care tinerii nu mai vor să trăiască. S-a depopulat masiv, speranța de viață e mică, nu sunt multe locuri de muncă
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Observatornews.ro
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI