În momentul de față, la o primă evaluare, se știe că sunt aproape de 9.000 de români care și-au cumpărat vacanțe de la Omnia Turism pentru perioada 17 octombrie 2017 – 31 decembrie 2018. „Paguba se ridică la mai bine de 7,4 milioane de euro. Numai între 17 octombrie și 31 decembrie vorbim despre peste 200 de turiști care și-au cumpărat pachete turistice cu o valoare cumulată mai mare de 400.000 de euro. Niciunul dintre acești turiști, care au pachete cumpărate până la 31 decembrie 2018 nu va mai merge în vacanță”, a declarat ministrul turismului, Mircea Dobre, într-o conferință.

Potrivit surselor, se știa încă de acum un an că George Negru are probleme cu firma. „Avea probleme foarte mari cu firma, dar a continuat să o țină pentru că a crezut să a sperat că poate remedia situația. Cu toate acestea având firma de mai bine de 25 de ani, era văzut ca un om foarte serios. Muncea foarte mult, adică îl găseam la sediul agenției și aproape de miezul nopții”, ne-au mai spus sursele din turism.

Apropiații patronului știu despre acestea că era un „lup singuratic”, neavând soție sau copii. Firma pe care o deținea majoritar era controlată de el cu un procent de 99% din acțiuni, restul de 1% aparținând mamei sale în vârstă de 91 de ani.

Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare
Recomandări
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare

„Pe lângă firma de turism, George mai era și broker pe bursă, este foarte posibil ca o parte dintre problemele pe care le-a avut să se fi tras și de acolo. NU știu să fi avut probleme cu jocurile de noroc sau altele așa cum s-a spus”, ne-au mai declarat sursele noastre din domeniul turismului.

Ministerul Turismului, contre cu ASF

Și în timp ce mii de români tocmai au aflat că au luat țeapa vieții cu vacanțele mult așteptate, ministrul Turismului face un ping-pong al vinei cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). „Din cauza reprezentanților de la ASF suntem în această situație pentru că ne tot amână cu crearea. După cum știți în data de 30 august am aprobat în ședința de Guvern modificarea Ordonanței 107/1999 cu privire la garantarea pechetelor turistice din cauzaă că România se află în pre-infrigenment pentru că nu am transpus Directiva din 1990 în așa fel încât până la data de 31 decembrie 2017 să venim cu măsuri concrete care trebuiesc trimise mai departe către Comisia Europeană”, a mai spus ministrul.

Potrivit lui, acum autoritățile sunt într-un impas pentru că trebuiau să realizeze un proiect comun între ministrul Turismului și președintele ASF, dar de 4 luni, ASF nu vor să discute.

Furtunile de tipul ciclonului Boris, noua „normalitate” pentru România. A doua „inundație a secolului” în Europa de Est | STUDIU
Recomandări
Furtunile de tipul ciclonului Boris, noua „normalitate” pentru România. A doua „inundație a secolului” în Europa de Est | STUDIU

Deși este cel mai grav încident de natură financiară din turismul românesc de după Revoluție, ministrul ține să-i amenințe voalat pe cei de la ASF că „Ne vedem în Parlament pentru că fiind funcții publice au anumite obligații față de populație. Trebuie să știe cei de acolo, că toate funcțiile sunt efemere și cum le-am obținut trebuie să facem un bine cetățenilor”, a mai spus ministrul Mircea Dobre.

În prezent, ministerul Turismului face controale în țară la mii de unități de cazare și agenții de turism cu numai 16 oameni. Numărul este mult prea mic pentru a putea descoperi toate neregulile din industrie, dar Dobre mizează pe faptul că odată ce se va face descentralizarea controalelor, numărul celor care fac controale să crească la 32, aceștia urmând să aparțină de Consiliile Județene.

Cazul tărăgănării autorităților

În data de 6 septembrie am început controlul, dar reprezentanții ministerului nu au găsit proprietarul, așa că Direcția de Control I-a facut acestuia o invitație pentru data de 8 septembrie. „Nu s-a prezentat nimeni. Noi am avut o lună în care cei 16 controlori au fost pe teren în țară, iar când au revenit s-au dus din nou în control pe data de 5 octombrie și i-a fost dată firmei o amendă contravențională de 2.000 de lei pentru că nu exista registrul unic de control și nici licența în original a companiei la sediul agenției de turism”, a mai spus ministrul.

Mossad, de la A la Z: victoriile și eșecurile răsunătoare semnate de cel mai renumit serviciu secret din lume
Recomandări
Mossad, de la A la Z: victoriile și eșecurile răsunătoare semnate de cel mai renumit serviciu secret din lume

După acest control s-a mai făcut o invitație la a proprietarului la minister, dar de data aceasta era mult prea târziu pentru că proprietarul nu mai era în viață.

Amploarea țepei dată de Omnia

Vorbim aici de peste 200 de români care momentan sunt peste hotare și au trebuit să își mai plătească încă o dată o parte dintre cheltuieli cu cazarea sau transpoerul aerien, alte 200 care trebuiau să plece până la finele anului și încă 8.300 de români care își rezervaseră pachete pentru anul 2018.

„În momentul în care am făcut controlul la sediul firmei, am descoperit că agenția nu mai avea în conturi decât 30.000 de euro”, a mai spus ministrul Turismului.

De la începutul anului 2016, au existat trei țepe răsunătoare în industria turismului care au lăsat zeci de mii de turiști cu ochii în soare. Primul a fost cel al firmei de turism Mareea, al doilea a fost cel al agenției Genius, iar cel de-al treilea acesta, al agenției de turism Omnia Turism.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
Știrileprotv.ro
Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Animalul crescut numai în România și care oferă un produs premium. Străinii plătesc oricât pentru așa ceva. Statul îți dă 500 de euro doar pentru că îl ai în curte. Poți face bani frumoși, fermierii vând totul de la poartă, nici măcar nu ajung în magazine
FANATIK.RO

„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
GSP.RO
„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
Ele sunt cele șase zodii care își schimbă viața după 22 septembrie. Apar bani mulți, lux, opulență și relocări în străinătate
FANATIK.RO
Ele sunt cele șase zodii care își schimbă viața după 22 septembrie. Apar bani mulți, lux, opulență și relocări în străinătate
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Disperat, tatăl lui Andrei a încercat să-şi salveze fiul de la moartea cruntă, în lacul Pantelimon. Presimţea că urmează o tragedie: "Mi-am dat seama că asta face"
Observatornews.ro
Disperat, tatăl lui Andrei a încercat să-şi salveze fiul de la moartea cruntă, în lacul Pantelimon. Presimţea că urmează o tragedie: "Mi-am dat seama că asta face"
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI