În 2016, în cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Bacău, a fost demarat un proiect ambiţios, utopic chiar, de a da şansa unor oameni care nu au văzut niciodată lumina Soarelui, sau care au grave probleme de vedere, să urce pe scenă şi să joace într-o piesă de teatru. Şi astfel a luat fiinţă Inocent Theatre, singura trupă de actori nevăzători din România, care va juca, în premieră, pe 11 iunie, de la ora 18:00, pe scena Teatrului Evreiesc, din Bucureşti.

Inocent Theatre, singura trupă de actori nevăzători din România, va performa pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, pe 11 iunie, de la ora 18:00

Inocent Theatre, singura trupă de actori nevăzători din România

De-a lungul vieţii, am întâlnit multe persoane iubitoare de artă, care m-au îndrumat şi pe mine să îmbrăţişez acest drum. Până la urmă, viaţa în sine este o scenă de teatru unde noi, oamenii, ne lovim de tot felul de probleme. Ei bine, faptul că nu văd scena sau spectatorii nu mă împiedică să dau viaţă personajelor. Aşa cum am învăţat să depăşesc obstacolele vieţii, aşa am învăţat să interpretez roluri pe scenă„, spune Florin Covacs, care are 37 de ani şi face parte din trupa Inocent Theatre încă din 2016.

Acesta ar vrea ca spectatorii, dar şi restul oamenilor să înţeleagă că nevăzătorii nu trebuie priviţi ca o povară pentru societate, ci se pot integra fără probleme, ba chiar pot provoca diferite emoţii celor care îi privesc, prin intermediul artei.

Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul
Recomandări
Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul

”Eu nu mai văd aproape deloc, dar mi-au plăcut foarte mult piesele de teatru, ascult mult teatru radiofonic. Şi m-am gândit că, deşi sunt nevăzător, aş putea interpreta un rol. Şi am devenit, astfel, profesorul Udrea, din spectacolul Steaua fără nume. Iar dacă publicul spectator va schiţa un zâmbet şi trei aplauze, pentru noi este extraordinar de bine şi de frumos”, a declarat pentru Libertatea Eugen Baba, 65 de ani, actor în cadrul trupei Inocent Theatre.

Membrii trupei Inocent Theatre sunt nevăzători, sau cu grave deficienţe de vedere, însă aproape niciodată spectatorii nu îşi dau seama de deficienţa acestora

Membrii trupei Inocent Theatre sunt nevăzători sau cu grave deficienţe de vedere, însă aproape niciodată spectatorii nu îşi dau seama de deficienţa acestora

Luminile scenei strălucesc la fel pentru toţi actorii, chiar dacă noi nu le vedem. Suntem la fel ca ceilalţi oameni care învaţă rolurile vieţii, rolurile personajelor. În plus, însă, există mândria de a putea urca pe scenele marilor teatre, precum cea a Teatrului din Bacău, a celui din Galaţi, sau cum va fi această experienţă de la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti„, explică Laura Damian, de asemenea, actriţă în cadrul Inocent Theatre.

Din trupă mai fac parte Simona Gavril, Vasile Damian, Iulian Cioinag, Elena Dumitru şi Cristi Maric, iar regizorul care pune în scenă întreaga piesă este Bogdan Matei, actor la Teatrul Municipal din Bacău şi şef de promoţie al Facultăţii de Teatru din Iaşi. Dar cel care a venit cu ideea înfiinţării unei astfel de trupe de actori, unică în România în acest moment, a fost Cristi Maric, vicepreşedinte al Asociaţiei Nevăzătorilor din Bacău.

Prima întâlnire faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. Dezbaterea are loc în această noapte. Ce reguli trebuie să respecte candidații
Recomandări
Prima întâlnire faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. Dezbaterea are loc în această noapte. Ce reguli trebuie să respecte candidații

Fotografii realizate în timpul spectacolelor Inocent Theatre

Fotografii realizate în timpul spectacolelor Inocent Theatre

Mi-am dorit foarte mult să fac Institutul de Artă Teatrală, să devin actor, dar din cauza problemelor de vedere, nu am fost susţinut de nimeni, astfel că până la urmă făcut cursurile unui liceu sanitar pentru nevăzători şi atât. După ce am devenit vicepreşedintele Filialei Bacău a Asociaţiei Nevăzătorilor, în 2016, am decis să înfiinţez o trupă de teatru formată din actori care au această deficienţă. Am început cu un spectacol uşor, dedicat în special membrilor asociaţiei, au urmat apoi câteva scheci-uri şi acum jucăm o piesă grea, Steaua fără nume, pe scenele unor teatre mari din România, iar spectatorii nici nu realizează că actorii sunt nevăzători„, a spus, pentru cotidianul Libertatea, Cristi Maric, cel care se ocupă de managerierea trupei Inocent Theatre, dar care are, de asemenea, rolul principal în piesa care se va juca pe scena Teatrului Evreiesc din Bucureşti.

De câte ori a încercat să promoveze realizările actorilor şi spectacolele de teatru organizate de Inocent Theatre, Cristi Maric spune că s-a lovit de indiferenţa mass-media, fiindcă „majoritatea radiourilor, televiziunilor şi ziarelor sunt preocupate de scandaluri sau de politică şi niciodată nu e timp şi spaţiu pentru a se scrie o ştire despre nevăzătorii care fac ceva unic în România”. Dar, speră ca odată cu spectacolele pe care trupa de teatru le va susţine în Bucureşti şi pe scenele altor teatre din ţară, să le fie mai uşor să obţină sponsorizare pentru proiectele viitoare. „Decorurile costă, deplasările costă, orice spectacol costă şi nu am putea acoperi aceste costuri fără ajutorul oamenilor de bine, care ne susţin în lupta noastră de a fi oameni normali şi de a constribui la dezvoltarea societăţii”, mai spune Cristi Maric.

România, văzută de pe Veseliei. Unde n-aţi înţeles?
Recomandări
România, văzută de pe Veseliei. Unde n-aţi înţeles?

CITEȘTE ȘI

DOCUMENT/ Guvernul vrea să suspende contribuțiile la pilonul II de pensii, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”. Detalii năucitoare de la Constanța
Știrileprotv.ro
„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”. Detalii năucitoare de la Constanța
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
FANATIK.RO
Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
GSP.RO

Vedeta care revine oficial în televiziune. A semnat deja un nou contract cu Antena 1
FANATIK.RO
Vedeta care revine oficial în televiziune. A semnat deja un nou contract cu Antena 1
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Unica.ro
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul mediteranean a ajuns în Vest şi va traversa toată ţara. Litoralul, lovit din nou după ce a fost devastat în august
Observatornews.ro
Ciclonul mediteranean a ajuns în Vest şi va traversa toată ţara. Litoralul, lovit din nou după ce a fost devastat în august
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință
HOROSCOP
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI