Unul din patru copii este umilit în fața colegilor, iar unul din cinci copii este agresorul. Unul din șase copii este bătut în mod repetat în fața colegilor, iar șapte din zece copii au fost martori ai violenței. Un tablou trist care urcă România pe podiumul european, în ce privește bullying-ul. Iar totul începe de la școală, unde sunt cele mai frecvente cazuri de bullying.

Ca atare, mai multe organizații nonguvernamentale, alături de doi deputați PSD, au venit cu două proiecte de lege care ar urma să definească și să sancționeze tot ce înseamnă violență psihologică, hărțuire, discriminare atât în mediul profesional, cât și în cel educațional.

Potrivit inițiativei legislative, violența psihologică, supranumită bullying, este ”acţiunea sau seria de acţiuni verbale, relaţionale, cibernetice și fizice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, care au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane”.

Sprijin pentru victime și agresori

Nu este, însă, vorba doar despre pedepsirea celor care comit astfel de fapte de violență. Pentru că victimele cele mai firave sunt copiii, modificările propuse la legea educației ar urma să vină și cu sprijin atât pentru victime, cât și pentru cei agresori, astfel încât ambele părți să beneficieze de asistență psihologică.

Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin
Recomandări
Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin

„Niciun părinte nu dorește să audă că propriul lui copil a fost amenințat, agresat verbal, exclus, hărțuit sau bătut. Nimeni nu vrea să fie insultat, denigrat la locul de muncă. Completările au chiar acest scop: să protejeze copiii sau adulții de orice fel de violență. Ele sunt rezultatul unei realități care afectează drepturi și libertăți constituționale, precum dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, libertate individuală, protecția copiilor și a tinerilor, pe scurt, drepturile omului”, a transmis Petre Florin Manole, unul dintre inițiatori.

Sancțiuni pentru agresorii de la birou

În ce privește bullying-ul la locul de muncă, cei care vor încalca noua formă a legii, ar urma să fie sancționați cu amendă între 1.000 și 30.000 de lei, dacă fapta vizează o persoană, și între 2.000 și 100.000 de lei, dacă fapta vizează un grup.

Fenomenul de bullying trebuie stopat cât mai repede și prevenit! La această concluzie am ajuns în urma dezbaterilor publice, discuțiilor cu autorități și instituții, consultărilor cu organizatiile nonguvernamantale, părinți și elevi. Am adunat multe informații și, în acest moment, se vede mai bine imaginea de ansamblu”, a precizat și deputatul Andrei Pop, co-inițiator al proiectelor legislative.

Cum se trăiește în Bătrâna, Hunedoara, cea mai mică comună din România: „Pâinea vine o singură dată pe săptămână”. Obiective de modernizare: cabinet medical și repararea ulițelor
Recomandări
Cum se trăiește în Bătrâna, Hunedoara, cea mai mică comună din România: „Pâinea vine o singură dată pe săptămână”. Obiective de modernizare: cabinet medical și repararea ulițelor

Specialiștii susțin că măsurile ar veni tocmai pentru o educație mai bună a copiilor care, în prezent, suferă de depresie, de încredere în sine scăzută, și astfel ajung să abandoneze școala sau chiar să se sinucidă.

Și nu sunt singuri. Inițiatorii spun că se bazează pe susținerea unui număr mare de deputați și senatori, din toate partidele politice.  Cele două proiecte de lege au fost făcute în colaborare cu societatea civilă, printre parteneri fiind chiar reprezentanții UNICEF.

Termenul de bullying a ajuns în România destul de recent. Fenomenul este, din păcate, mult mai prezent și mult mai vechi, mai ales în școlile din țara noastră.


Citește și: Ce este Pilonul II de pensii, ”pușculița” cu 43 de miliarde de lei la care râvnește Guvernul


 

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Știrileprotv.ro
Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
FANATIK.RO
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
GSP.RO
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
FANATIK.RO
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Unica.ro
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Observatornews.ro
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu
HOROSCOP
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI