Prim-vicepreședinții PNL au lipsit de la aniversare
Liberalii au petrecut, dar o mare parte din liderii conducerii centrale au lipsit de la evenimentul elegant din curtea Modroganului. Prim-vicepreședinții Ilie Boljan, Mircea Hava, Iulian Dumitrescu și Raluca Turcan nu au venit la ceremonie. Iulian Dumitrescu a fost cel care, la ultima ședință a partidului, a criticat decizia liderului de a depune plângere penală, fără să consulte partidul.
Nici foștii lideri PDL nu au fost prezenți, printre cei care au răspuns invitației fiind Sulfina Barbu și Răzvan Sava.
Organizația PNL București a venit în grup, în frunte cu Cristian Bușoi.
Orban și-a scuzat colegii, precizând că vor avea loc evenimente de aniversare în toată țara, astfel că ceilalți lideri din partid sunt în organizațiile teritoriale.
Au mai venit la petrecere, din partea președintelui Klaus Iohannis, consilierul prezidențial Laurențiu Ștefan dar și fostul lider al partidului Noua Republică, Mihail Neamțu.
Au mai venit fostul lider PNL Valeriu Stoica, istoricul Nicolae Noica, fostul ministru al Lucrărilor Publice, în perioada 1996-2000, care a și primit un premiu din partea liderului PNL Ludovic Orban.
Ludovic Orban și-a așteptat toți invitații, la poarta sediului. Majoritatea i-au urat să ajungă la guvernare cât mai repede.
În grădina din Aleea Modrogan s-a cântat muzică clasică, s-a intonat imnul național, iar o fetiță a cântat o melodie patriotică, cu un mesaj de unire. S-au servit aperitive și băuturi răcoritoare și vin, în timp ce, pe fundal, se auzea muzică clasică.
S-a organizat și o expoziție cu fotografii din istoria Partidului Național Liberal.
Nicolae Noica s-a plâns în discursul susținut la tribună de starea casei în care a stat IC Brătianu. ”De trei ani de zile este părăsită și stă cu lacăte. Nu avem oare un milion de euro, înseamnă doar 100 de metri de autostradă prăbușită. Nu avem acești bani, pentru a pune în valoare această casă?”, a spus Noica.
Ludovic Orban l-a prezentat pe candidatul la primăria Chișinău, Andrei Năstase, despre care a spuscă este ”un om curajos, care a avut curajul să înfrângă întreaga conjuctură ostilă și a reușit să intre în turul doi cu un scor pe care nu îl aștepta nimeni, de 32%.
Despre acesta, Orban a arătat că este un partener al Partidului Național Liberal.
Orban, mesaj de unitate: ”PNL a fost, este și va fi piatră de temelie pentru democrația românească, nu există nicio tensiune în partid!”
La finalul ceremoniei, Ludovic Orban a ținut să transmită un mesaj de unitate. ”PNL a fost, este și va fi piatră de temelie pentru democraia românească. Este și va fi forța politică care se va strădui și va face tot ce depinde de membrii săi, pentru a ridica România pentru a asigura libertatea cetățenilor ei”, a spus el.
Orban a ținut să infirme și zvonurile privind tensiunile din partid. ”PNL este mai unit ca niciodată”, a dat asigurări liderul PNL.
El a precizat că a existat o susținere clară, în partid, pentru demersul său în justiție. ”Ca atare, subiectul este închis”, a completat Orban.
„În toată ţara, în fiecare filială judeţeană se organizează evenimente de aniversare a 143 de ani de la înfiinţarea PNL. Foarte mulţi preşedinţi de filiale sunt prezenţi acolo. Eu n-am nicio informaţie (despre existenţa unor moţiuni în partid – n.r.), dar trebuie să recunosc că apar pe foarte multe site-uri tot felul de informaţii pe care nu pot să le calific decât ca informaţii cu caracter de ştiri false, de fake news (…), care nu au la bază absolut niciun fel de temei. (…) Am vorbit cu dl. Hava (n.r. – Mircea Hava, liderul PNL Alba) şi mâine îmi petrec ziua de naştere în Organizaţia judeţeană Alba, unde am fost invitat de dl. Hava, cu care am comunicat şi care nu mi-a spus nimic. În ceea ce priveşte conducerea PNL, a existat o susţinere clară şi o solidarizare cu demersul meu, ca atare, subiectul este închis”, a declarat Orban la sediul central al PNL.
Citeşte şi: Liviu Dragnea, pentru Reuters: România va menţine o politică de relaxare fiscală până în 2020
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!