UPDATE, ORA 15.30 – Sorin Olteanu, bărbatul acuzat că și-a înjunghiat mortal soția, iar apoi a încercat să se sinucidă, a fost arestat.
Magistrații Tribunalului Timiș au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au solicitat Tribunalului Timiș arestarea preventivă a inculptatului Olteanu Sorin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie (omor comis asupra unui membru de familie – respectiv asupra soției), prev. de art. 188 Cod Penal, constând în aceea că, în noaptea de 23/24.05.2018, acesta i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit victimei în vârstă de 26 de ani, în timp ce se afla în locuința sa situată în Municipiul Timișoara. Decesul victimei a survenit la scurt timp de la producerea leziunilor traumatice. Tribunalul Timiș a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale”, transmite Tribunalul Timiș.
Sorin Olteanu, tânărul de 29 de ani din Gorj, a avut o primă audiere, el confirmându-le anchetatorilor că și-a ucis soția, pe Raluca Elena Olteanu, în noaptea de miercuri spre joi, iar apoi a încercat să se sinucidă. El a povestit că mai întâi s-a înjunghiat cu cuțitul cu care și-a omorât nevasta, iar apoi a intrat cu mașina într-un stâlp. El a fost dus la Spitalul Municipal din Timișoara, iar medicii de acolo l-au operat și i-au salvat viața.
Bărbatul se află acum sub pază pe patul de spital, iar când se va simți mai bine va trebui să le povestească anchetatorilor tot ce s-a întâmplat.
Procurorii au decis să ceară arestarea preventivă în lipsă pentru 30 de zile, decizia urmând să fie luată vineri de către magistrații de la Tribunalul Timiș. Gorjeanul este acuzat de violență în familie – omor comis asupra unui membru de familie, respectiv soția.
Se pare că tânărul muncea ca șofer pentru o firmă, într-o localitate aflată în apropiere de orașul Augsburg din Germania. Era mai mereu plecat, iar proaspăta soție rămăsese la Timișoara, într-un apartament de pe Calea Girocului. Cum soția sa nu prea stătea pe acasă, bărbatul a devenit foarte gelos și se certa adesea cu ea. În noaptea de miercuri spre joi, cearta a degenerat, iar la nervi tânărul a pus mâna pe un cuțit și i l-a băgat în piept nevestei de mai multe ori.
Când și-a dat seama ce a făcut, a încercat să se sinucidă, și-a băgat și el cuțitul în stomac și în piept. S-a urcat apoi în mașină și a plecat la drum, cu gândul să între cu autoturismul în ceva și să moară. A ajuns pe Calea Lugojului din Timișoara și a intrat într-un stâlp, pe care l-a pus la pământ.
Gorjeanul era în viață când a ajuns ambulanța la locul faptei, iar medicii l-au dus de urgență la Spitalul Municipal, unde a fost operat. Anchetatorii spun că soția lui, cu trei ani mai tânără, a murit pe loc.
Citește și: Ilie Năstase, reținut, încătușat și cu dosar penal. A fost prins băut la volan, a devenit recalcitrant și a refuzat recoltarea probelor biologice
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro