Scrioșteanu a tras un semnal de alarmă privind întârzierea aplicării soluțiilor pentru creșterea mobilității în regiunea București-Ilfov. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Viitorul Mobilităţii Urbane în România” la care au participat reprezentanți ai autorităților locale din București și din Ilfov. “Consiliul Județean Ilfov a urmărit îndeaproape realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), astfel încât acesta să fie astăzi în fază finală, bun de pus în practică. Concret, PMUD înseamnă proiecte pe o perioadă întinsă până în 2030 și un efort investițional de 7 miliarde de euro. (…) Pentru că nu se poate vorbi despre eficiența acestui plan fără pasajul de la Domnești, pasajul de la Berceni, pasajul de la Popești-Leordeni și cele de la Cernica și Mogoșoaia, Inelul 2 de centură (A0), extinderea rețelelor de metrou, legătura feroviară dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni și alte investiții, din această cauză trebuie să acționeze inclusiv ministerele și Guvernul.(…) Consiliul Județean Ilfov insistă în aplicarea unor măsuri care ar putea fi considerate, de către unii specialiști, excesive, cum ar fi: Program de Transport integrat la nivelul regiunii București-Ilfov, bilet unic la nivel regional și tarif unic pe toată regiunea”, a declarat Irinel Scrioșteanu.

Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”
Recomandări
Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”

Taxă de centru pentru mașinile care vin în București

În cadrul aceleiași conferințe, City Managerul Capitalei, Sorin Chiriţă, a declarat că Primăria Capitalei ar putea implementa un timbru de centru, pentru cei care vin cu mașinile în București. Nu a precizat însă care ar fi cuantumul unei astfel de taxe. „Am delimitat zona centrală extinsă, am delimitat şi străzile pe care se va putea introduce timbrul de centru (…) Nu se va putea întâmpla peste noapte, ci după ce vom implementa toate măsurile de reducere a poluării, după ce vom aduce autobuzele şi vom face o analiză cu privire la acest aspect. Nu putem preciza în prezent care ar putea fi cuantumul unui timbru de centru. Dar el nu trebuie să fie nici disproporţionar, nici exagerat”, a declarat Sorin Chiriţă, citat de Mediafax, în cadrul conferinţei „Viitorul Mobilităţii Urbane în România”. Sorin Chiriţă a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că această taxă ar putea fi aplicată pentru străzi şi bulevarde precum Magheru, Regina Elisabeta sau strada Mihai Eminescu .

Ideea unei taxe de mediu pentru maşinile care pătrund în centrul Capitalei a fost lansată de Gabriela Firea încă din toamna anului trecut. Primarul general declara atunci ”Credem că se va ajunge la introducerea ei și va fi calculată raportat la nivelul de trai din Capitală”.

Creșterea numărului de angajați la stat nu se mai oprește. 5.900 de noi posturi, ocupate într-o singură lună
Recomandări
Creșterea numărului de angajați la stat nu se mai oprește. 5.900 de noi posturi, ocupate într-o singură lună

Referitor la aglomerația din București, un studiu prezentat recent de eJobs arată că 4 din 10 angajați români petrec între una și două ore pe zi în trafic, în drum spre locul de muncă.

CITEȘTE ȘI:

EXPERIMENT / Cât timp stă blocat un şofer pe Şoseaua de Centură a Bucureştiului – VIDEO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Meteorologii ANM anunță o iarnă cum n-a mai fost în București. Ce se întâmplă: “Așa vor arăta cele mai multe”
FANATIK.RO
Meteorologii ANM anunță o iarnă cum n-a mai fost în București. Ce se întâmplă: “Așa vor arăta cele mai multe”
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Observatornews.ro
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI