”Trădarea este imorală, din orice parte o privești. A te pune în slujba celor care ți-au fost adversari este dezonorant și nu poate fi justificat cu argumente pompoase prin care se invocă interese superioare. Trădarea este un drum ireversibil – nimeni nu mai poate avea încredere în trădători! PSD București subliniază că dezertorii i-au trădat în primul rând pe cei care i-au votat. Niciunul dintre ei nu și-ar fi putut câștiga mandatul de parlamentar prin forțe proprii, ca independenți. Au fost votați pentru că au avut alături sigla celui mai puternic partid din România. Prin urmare, trădarea partidului în numele căruia au candidat este o trădare a votului primit din partea cetățenilor”, a transmis PSD Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Mai mult, organizaţia condusă de Gabriela Firea susţine că Statul Paralel este de vină pentru dezbinarea partidului.
„Din momentul în care PSD a început hotărât reforma sistemului de justiție din România au avut loc mai multe încercări de dezbinare a partidului sau de răsturnare a guvernării. Tentativele de confiscare a Guvernului, amenințările președintelui Iohannis la adresa premierului, plângerea penală penibilă a președintelui PNL, iar acum dezertările câtorva colegi rătăciți și lipsiți de caracter fac toate parte din același plan nereușit al Statului Paralel de a bloca reforma justiției și realizarea programului de guvernare”, mai transmit social-democraţii.
Citeşte şi:ANALIZĂ | Ce consecințe economice ar putea suporta România în cazul mutării ambasadei la Ierusalim