„Nu, nu am nicio emoţie, cred în colegii parlamentari, cred în votul românilor şi cred că atunci când vorbim vorbim de democraţie trebuie să avem în vedere, în primul rând, votul românilor, care au votat o coaliţie de guvernare care a desemnat un guvern care trebuie să pună în aplicare programul de guvernare. Nu am emoţii „, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.ro.
Ea a fost întrebată şi despre plecările unor parlamentari din PSD. „Nu vreau să vorbesc despre plecările din PSD, o să-i judece românii, nu vreau să-i judec eu, dar aţi văzut că au fost şi veniri în PSD, deci nu ne punem problema acestei moţiuni că va fi negativă pentru noi”, a mai declarat Dăncilă.
Premierul a reiterat faptul că există bani de salarii şi pensii, precizând că nu înţelege îngrijorarea şefului statului pe această temă, întrucât în legea bugetului sunt prevăzute fonduri în acest scop.
„Domnul preşedinte a promulgat legea bugetului şi acolo sunt bani prevăzuţi pentru salarii şi pensii, deci nu văd de unde această îngrijorare. Dar, mă rog, poate domnul preşedinte o să dea mai multe explicaţii legate de acest lucru. Ceea ce pot să vă spun în calitate de prim-ministru e faptul că sunt bani de salarii şi pensii”, a afirmat Dăncilă.
Premierul a participat miercuri la inaugurarea Staţiei de Pompare şi Repompare 5 Haret (SRP5) din Amenajarea complexă Rugineşti-Pufeşti-Panciu.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă ar putea fi depusă la jumătatea lunii iunie. Anunțul a fost făcut, marți, la Parlament, de către liderul USR Dan Barna. Liderul PMP Traian Băsescu spune că formațiunea sa va vota în favoarea moțiunii dar a subliniat că liberalii, care şi-au asumat iniţierea acestui demers, trebuie să facă „nişte” negocieri.
Opoziţia are nevoie de 234 de voturi pentru a dărâmă Executivul, însă calculele arată că e încă departe de reuşită. Mai au însă o speranţă cei din PNL şi USR.