Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) se va pronunţa cu privire la existenţa unui loc de detenţie secret al CIA în România. Cazul ajuns pe masa judectărilor europeni după ce sauditul Abd al Rahim al-Nashiri a făcut plângere la CEDO pentru că ar a permis CIA să îl deţină într-o închisoare clandestină aflată pe teritoriul României. În plângerea sa, el mai susţine că aeroporturile româneşti au fost folosite pentru a fi transferat şi către ale locuri de detenţie secrete.
La ora 11, într-o şedinţă publică, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg va da un prim verdict cu privire la acest caz controversat.
”Abd al Rahim al-Nashiri este un cetăţean saudit de origine yemenită, născut în 1965. Autorităţile americane îl suspectează pe Al-Nashiri că a participat, în octombrie 2000, la atentatul care a vizat nava americană USS Cole în portul yemenit Aden. De asemenea, se bănuieşte că sauditul a avut un rol în atacul contra petrolierului francez MV Limburg în Golful Aden, în octombrie 2002. Procedurile judiciare împotriva sa sunt în desfăşurare în SUA pentru presupusul lui rol în atacuri”, potrivit Agerpres.
Oficial, România nu recunoscut vreodată că a găzduit pe teritorul său locuri de detenţie ale CIA. Totuşi, într-un raport al Senatului american, România apare pe lista ţărilor europene unde ar fi existat aceste centre de detenţie, alături de Polonia şi Lituania.
CEDO va da o decizie similară şi în cazul Lituaniei, în timp ce Polonia a fost deja condamnată pentru rolul său în torturile suferite pe teritoriul polonez, în 2002-2003, de un palestinian şi un sauditului Abd al-Rahim al-Nashiri. Magistraţii au decis în acest caz ca Polonia să plătească pentru fiecare din cei doi reclamanţi 100.000 euro, cu titlu de daune morale.
Citește și: INFOGRAFIE | Câţi bani vor primi statele europene între 2021 şi 2027
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro