„Ţara noastră se confruntă în continuare cu provocări precum tuberculoza, hepatitele, rata de acoperire vaccinală, accesul inegal la serviciile de sănătate, domenii în care trebuie să avem politici clare, implementare şi monitorizare. Să nu uităm că ameninţările la adresa sănătăţii publice sunt tot mai multe şi, dincolo de a rezolva problemele cu care ne confruntăm deja, trebuie să avem capacitatea de a anticipa şi de a fi pregătiţi pentru a face faţă noilor provocări, în vederea asigurării unei vieţi sănătoase şi, implicit, a bunăstării pentru toţi cetăţenii, indiferent de vârstă. Tocmai de aceea, este atât de important ca sănătatea să fie o prioritate pentru orice guvernare”, a afirmat preşedintele.
Şeful statului a spus că este nevoie de o abordare integrată şi multidisciplinară, de armonizare a eforturilor, de angajamentul comun al regiunilor, al tinerilor şi al publicului larg în vederea prevenirii şi reducerii bolilor sau a deceselor cauzate de factori de mediu.
„În septembrie 2015, la Summitul Naţiunilor Unite, mi-am luat angajamentul de a contribui la implementarea Agendei 2030 şi a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prin revizuirea Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă. Aceasta trebuie să pună accentul pe susţinerea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, a tinerilor şi a femeilor în politicile de dezvoltare, prin cooperare intersectorială la nivel naţional şi prin cooperare cu statele membre în vederea schimbului de bune practici”, a subliniat Iohannis.
Acesta aminteşte că în iulie 2016 a creat la Palatul Cotroceni cadrul de dialog şi dezbatere asupra politicilor de sănătate şi mediu din România, pornind de la premisa că sănătatea individului şi cea a ecosistemului nu trebuie separate.
„Poluarea aerului, serviciile necorespunzătoare de apă şi canalizare, schimbările climatice sunt exemple de factori de mediu care pot provoca îmbolnăvire. Este, aşadar, nevoie de o abordare integrată şi multidisciplinară, de armonizare a eforturilor, de angajamentul comun al regiunilor, al tinerilor şi al publicului larg, în vederea prevenirii şi reducerii bolilor sau a deceselor cauzate de factori de mediu. Cred cu tărie în continuitate şi perseverenţă, ca atribute ale succesului unui demers de o asemenea anvergură. Nu întâmplător, obiectivul dedicat Sănătăţii este obiectivul cu numărul 3 de dezvoltare durabilă, fiind poziţionat după cele care vizează eradicarea sărăciei şi a foametei. Mai mult, şi celelalte obiective din Agenda 2030 au legătură, direct sau indirect, cu domeniul sănătăţii”, a adăugat Iohannis.
El a mai afirmat că sănătatea este generatoare de bunăstare şi prosperitate, iar sănătatea şi dezvoltarea durabilă nu pot fi disociate.
„Trăim într-o lume globalizată, dominată de schimburi comerciale internaţionale, de turism accentuat, de circulaţie a bunurilor şi a persoanelor, de migraţie, ceea ce favorizează atât răspândirea unor epidemii, cât şi o intensificare a preocupării şi a cooperării interstatale pentru combaterea ori prevenirea focarelor. Fiecare stat reprezintă o verigă în acest parteneriat global pentru dezvoltarea durabilă. Fiecare an reprezintă o etapă, cu un obiectiv secundar, a cărui atingere ne duce, pas cu pas, mai aproape de obiectivul vizat pentru anul 2030. Unele state au reuşit deja să îndeplinească o parte dintre ţintele prevăzute în Agenda 2030, altele încă depun eforturi considerabile în acest sens. Pentru a veni în sprijinul atingerii ţintelor asumate, tema aleasă pentru campania dedicată Zilei Mondiale a Sănătăţii pentru anii 2018 şi 2019 o reprezintă acoperirea universală cu servicii de sănătate”, a susţinut preşedintele.