Liberalii spun în moțiune că cei din Guvernul condus de Viorica Dăncilă vor să facă Pilonul II de pensii opţional şi ulterior să îl desfiinţeze.
„Vă solicităm să nu vă mai prefaceţi că nu ştiţi, că nu pricepeţi, că nu cunoaşteţi că Guvernul urmăreşte să elimine pensiile obligatorii administrate privat! Pseudo-simulările pe care le tot invocaţi că se fac sau se vor face la Ministerul Finanţelor nu urmăresc varianta cea mai bună pentru sustenabilitatea în viitor a pensiilor, ci modul în care reuşiţi să peticiţi mai repede bugetul, care arată ca un şvaiţer. Ştim că nu sunteţi nici ministrul muncii şi nici prim-ministru, ca să vă atribuim competenţe în domeniul pensiilor. Cu toate acestea, ştim cu toţii că banii pentru pensii, pentru ca acestea să poată fi plătite, trebuie să existe în buget, lună de lună”, se arată în moțiune.
Liberalii îi mai transmit lui Terodorovici să nu uite că, atunci când Legea salarizării a generat scăderi de salarii pentru mii de salariaţi, Lia Olguţa Vasilescu a arătat cu degetul spunând că nu ea este cea care face politica fiscală a ţării, că ea a mărit salariile, dar Ministerul Finanţelor Publice este vinovat pentru că acestea au scăzut.
”Nici ministrul de la administraţie nu-şi asumă faptul că aţi luat banii de investiţii de la toate primăriile din ţară şi arată cu degetul tot spre dumneavoastră! Aţi dus administraţiile publice într-o subfinanţare cruntă, ca să le faceţi dependente de Guvern, adică ne-aţi întors în timp, în anii 90, când banii ajungeau în ţară doar pe baza carnetului de partid”, spun cei de la PNL.
”Au trecut mai bine de 4 luni de când aţi fost învestit în funcţia de ministru al finanţelor publice şi aţi ratat deja şansa de a demonstra că acţiunile dumneavoastră, atunci când eraţi doar senator şi preşedintele Comisiei de buget finanţe, nu au fost altceva decât exerciţii de imagine în interiorul PSD”, spun inițiatorii moțiunii.
Liberalii îi reproșează ministrului Eugen Teodorovici că ”și-a pus personalitatea inestimabilă la umbră de eventuale critici publice şi nu a făcut absolut nimic pentru a elimina răul produs de aceste modificări fiscale”.
”Domnule ministru Teodorovici. Nu vă reproşăm dumneavoastră aberaţia denumită ”revoluţie fiscală”, pe care Guvernul PSD-ALDE nr.2 a girat-o şi a promovat-o ca panaceu la problemele economiei româneşti, chiar dacă şi domnul Ionuţ Mişa şi domnul Mihai Tudose cunoşteau foarte bine că aceasta va face mai mult rău decât bine! Dumneavoastră, în schimb, vă reproşăm faptul că, deşi cunoaşteţi relele făcute de harababura fiscală a PSD-ALDE, v-aţi pus personalitatea inestimabilă la umbră de eventuale critici publice şi nu aţi făcut absolut nimic pentru a elimina răul produs de aceste modificări fiscale. Mai mult, la cele peste 260 de modificări fiscale operate anul trecut, dumneavoastră aţi arătat că puteţi fi şi mai harnic la capitolul instabilitate şi cârpeală fiscală, operând peste 120 de modificări ale Codului fiscal, în numai 3 luni!”, precizează PNL.