Invitat în emisiunea de turism de la Libertatea.ro, Trips&Tricks, George ne-a spus că folosește foarte mult, pentru călătoriile din afară, aplicația Kayak, însă, a ajuns să folosească aplicații mult mai simple pentru călătorie, gen Google Flights.
„Este foarte utilă pentru că doar bagi acolo unde vrei să faci călătoria și îți arată cele mai ieftine zboruri. Chiar îmi spunea zilele trecute cineva că trebuie să trimitem un coleg în Portugalia și era speriat că trebuie să plătească 1.000 de euro biletul de avion. Și după ce am căutat pe Google Flights, am găsit o combinație de Lufthansa cu Tap Portugal și a plătit la jumătate de preț”, a povestit acesta în emisiunea noastră care se difuzează în fiecare joi la 13.30.
Potrivit lui, și Skyscanner mai făcea într-o vreme oferte bune, după care a început să umfle prețurile artificial.
Ponturi pentru rent-a-car
„Uite spre exemplu, pontul meu pentru vara asta la rent-a-car este Sixt. Eu închiriam, ca toată lumea, pe Hertz. Foarte scumpi. După care m-am mutat pe Europe Car, care erau foarte ok, foarte civilizați. Nu mai avem aceleași probleme ca altădată, când nu se dădeau mașinile românilor când ajungeau acolo. Chiar și cu voucher, au fost situații în care nu mi-au dat mașina pe care o aveam rezervată. Acum încep să îți dea mașinile, dar mai sunt situațiile în care poți fi păcălit la preț și poți plăti dublu față de cât ar fi în mod normal”, a mai spus George Buhnici.
Acesta spune că a fost, recent, într-o vacanță și a căutat o mașină pe Europe Car, dar a găsit-o la preț de 380-400 de euro, iar pe Sixt la jumătate de preț.
„S-a răsturnat cumva treaba și Sixt are acum o campanie de revenire, dar nu trebuie să fii fidel nici lui Hertz, nici lui Europe Car, ci să te uiți după prețul cel mai bun, dar întotdeauna să închiriezi de la firme care au review-uri bune. Întotdeauna mă uit pe Facebook la comentarii sau pe Google pentru că te poți trezi cum am făcut eu în Italia cu o firmă, Sicily by Car, care a dat niște prețuri neașteptat de bune, dar aveau niște review-uri care m-au descurajat total. Nu am avut curaj să închiriez de la ei”, ne-a mai spus George.
Aplicații pentru cazare și mâncare
Iar dacă vorbim de aplicații pentru oraș și mâncat în oraș, pentru că George se consideră un turist ale cărui experiențe de travel trec și prin stomac, recomandă Yelp.
„Este o aplicație foarte bună cu comentarii de la utilizatori reali și verificați. Yelp nu ia publicitate de la restaurante și magazine ca să le promoveze și atunci mi se pare destul de transparent”, ne-a mai spus George Buhnici. Deși la noi nu este folosită, noi avem Trip Advisor, dar specialistului în IT I se pare că și aceasta începe să se îndepărteze de utilizator.
Pentru cazare, Buhnici spune că mai folosește chiar și Air Bnb pentru că îi place să stea în casele oamenilor, mai ales că-i plac experiențele locale.
„Am stat, spre exemplu, la o familie foarte faină în Berlin. Nemții, cât par ei de reci, am găsit un istoric acolo care a ales seara să stăm de vorbă, și a renunțat la meci pentru a schimba opinii despre geopolitică”, mai spune prezentatorul TV.
Iar dacă mergeți în excursii unde internetul ar putea să fie o problemă, acesta recomandă să descărcați din țară bucata de hartă care vă trebuie din Google Maps și să o folosiți în modul offline.
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini cu plaja din Mamaia
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Vama Veche
Citește și:
EXCLUSIV/ O hotărâre mare, mare a unui băiat mic. „Nu mai vreau să plec din țară, vreau să stau cu mamaie” (VIDEO)