Distanță de 10 ani și o zi

Jucătoarea Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA) a devenit a patra jucătoare care câştigă turneul de la Roland Garros, atât ca junioare, cât şi ca profesionistă. Iar asta la o diferență de un deceniu și o zi.

În 2008, pe 8 iunie, la doi ani după debutul în circuitul profesionist, Simona Halep câştiga proba feminină de simplu-juniori de la Roland Garros, după o finală pe care a disputat-o cu o altă jucătoare din România, Elena Bogdan, scor 6-4, 6-7, 6-2. În 2018, pe 9 iunie, Simona Halep a depășit-o în finală pe americanca Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1.

Lângă Henin, mai tare ca Hingis

Până la Halep, şase campioane la juniori au ajuns şi în finala de seniori, la French Open. Trei dintre ele au reuşit să intre în posesia ambelor titluri: Mima Jausovec (Iugoslavia, 1973 – 1977), Jennifer Capriati (SUA, 1989 – 2001) şi Justine Henin (Belgia, 1997 – 2003, 2005, 2006 și 2007). Despre Henin se știe că a fost un moder pentru Halep.

Alte trei sportive au pierdut finala ca profesioniste: Renata Tomanova (Cehoslovacia, 1972 – 1976), Nataşa Zvereva (Rusia, 1987 – 1988) şi Martina Hingis (Elveţia 1993, 1994 – 1997 și 1999).

Simona Halep a jucat finala la Paris și în 2014, dar și în 2017. A pierdut la Maria Sharapvoa și la Jelena Ostapenko, după meciuri de trei seturi.

Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Recomandări
Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

A eliminat trei deținătoare de trofeu

După această victorie, Simona Halep a egalat o performanță reușită de idolul său, Justin Henin. Jucătoarea nostră a devenit prima jucătoare din ultimii 11 ani care a câștigat un turneu de Grand Slam învingând trei deținătoare de Mare Șlem. Henin a reușit această performanță în 2007.

De-a lungul turneului, Simona a trecut de Angelique Kerber, scor 6-7(2), 6-3, 6-2, de Garbine Muguruza, scor 6-1, 6-4, iar în finală a învins-o pe Sloane Stephens, 3-6, 6-4, 6-1.

În 2007, Justine Henin câștiga US Open, trecând de Serena Williams, Venus Williams și de Svetlana Kuznetsova.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
Libertateapentrufemei.ro

Cum ar putea să evolueze mai departe „telenovela” Călin Georgescu: „Nu aceasta e bătălia esențială”
Adevarul.ro
Cum ar putea să evolueze mai departe „telenovela” Călin Georgescu: „Nu aceasta e bătălia esențială”
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Observatornews.ro
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia
HOROSCOP
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI