Judiciariștii nemțeni nu au nici un dubiu în ceea ce privește modul în care s-au derulat scenele atacului în timpul căruia Răducu Bălțătescu și-a înjunghiat, pe rând, soacra, socrul și mai apoi pe soția lui după care a fugit. Probele sunt zdrobitoare motiv pentru care cuțitarul a și fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de tentativă de omor. Însă, conform procedurilor judiciare, cei trei vor fi reaudiați și chiar vor fi duși în ”casa groazei”, la reconstituirea groaznicelor atacuri care i-au vizat.

Cele trei victime sunt încă în spital

”Victimele sunt în spital, în stare stabilă. După ce medicii vor decide externarea acestora, cele trei persoane vor fi audiate și vor fi duse în locuința unde s-a derulat atacul îndreptat asupra lor. Vom relua cercetările și cu participarea lor (n.r. soția și socrii lui Bălțătescu) în casa respectivă, pentru că la primele investigații nu aveau cum să se afle acolo. Este vorba de o procedură judiciară al cărui moment va fi ales în doar în funcție de starea de sănătate a celor tei victime. Probe sunt suficiente împotriva agresorului, dar lucrurile trebuie făcute procedural”, ne-au explicat surse judiciare.

Cuțitarul a fost abandonat de familie în arest

De mai bine de trei săptămâni de când a fost capturat – în urma unei acțiuni care s-a întins pe durata a mai bine de 60 de ore și a vizat și Pădurea de Argint de lângă Agapia -, Răducu Bălțătescu se află într-o celulă a arestului IPJ Neamț. Acum, cuțitarul pare să fie cuprins de remușcări, plasând totul pe seama unui acces de furie alimentat de băutura care, zice el, îi luase mințile.

Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”

”Are un comportament exemplar. Nu se ceartă cu nimeni, nu cere nimic în plus față de ce i se cuvine din postura de arestat. Nu a fost vizitat de nimeni din familie sau dintre apropiați motiv pentru care nu a primit nici un pachet și, firesc, mănâncă meniul zilei, de la ”cazan”. Între timp a mai fost audiat o dată, iar la un moment dat i se va propune să participe la reconstituirea atacurilor. Dacă va accepta vom vedea. E dreptul lui să refuze conducerea în teren fără să fie afectat în vreun fel din punctul de vedere al pedepsei”, au adăugat aceleași surse.

CITEȘTE ȘI

O tânără româncă a fost ucisă într-un parc din Germania. Fata de 15 ani, înjunghiată mortal de un turc

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI