”Democraţia ar trebui să fie despre bun-simţ, educaţie şi multă muncă. Despre oameni responsabili, cinstiţi şi buni profesionişti capabili să conducă ţara. Despre decenţa ca parte din normalitate. Doamna Firea a spus în discursul domniei sale că: ‘Votul românilor este sfânt’. 6.288.769 au fost voturile pentru Preşedinte. PSD-ul lui Ponta, Tudose, Grindeanu, Dragnea, Firea şi mulţi alţii au primit 3.204.864 de voturi. PSD/ALDE au câştigat alegerile folosind instrumentele democraţiei şi indiferenţa unora dintre noi. Acum ne spun că nu au destulă putere pentru că nu au toată puterea. Asta nu se cheamă democraţie, ci totalitarism”, a scris Cioloş, luni, pe pagina sa de Facebook.
Cioloș a arătat că în urmă cu mai mult de un an ”câteva sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru că un om speriat de justiţie a cerut ‘guvernului lui’ să adopte o ordonanţă de urgenţă ca să scape de o eventuală condamnare”.
”Acum, acelaşi om repune pe tapet această idee şi aduce cu o cheltuială enormă sute de mii de oameni în Piaţa Victoriei pe care îi incită într-un mod dezgustător şi iresponsabil. Trăim o perioadă-cheie pentru democraţia din România. Divizarea, ura, agresivitatea pot aduce voturi pentru PSD, dar ne vor distruge ca popor pe termen lung. România suntem şi trebuie să rămânem noi. Toţi. Şi cei care muncesc pe câmp şi cei din multinaţionale şi cei din cartierele foarte sărace ale oraşelor mari. Şi cei de la mitingul PSD şi cei din #rezist. Iar noi trebuie să vorbim mult mai mult unii cu alţii, şi nu unii împotriva celorlalţi. Trebuie să încetăm să lăsăm ‘televizorul’ să ne traducă gândurile şi vorbele. Trebuie să reînvăţăm să fim #împreună”, a mai scris fostul premier pe pagina sa de Facebook.
Călin Popescu Tăriceanu a comentat mitingul de duminică, din Piața Victoriei, la o zi după manifestația PSD împotriva statului paralel.
”Oameni care au pretenţii de intelectuali, care vorbesc tot timpul despre necesitatea consolidării instituţiilor, a statului de drept, a funcţionării corecte a justiţiei, ignoră fără nici un fel de explicaţii faptul că în această perioadă, instituţiile legitime ale statului alese de cetăţeni au fost practic ocolite de alte legături obscure, oculte, care au permis ca decizii de importanţă majoră în domeniul politic, economic şi multe alte domenii să fie luate de persoane care nu aveau niciun fel de legitimitate. (…) Oamenii care manifestă mă pun pe gânduri, ori sunt atât de naivi şi se lasă manipulaţi, ori există interese oculte care îi fac să manifesteze pentru lucruri care sunt evidente împotriva unei ordini normale care trebuie să domnească într-o societate liberă şi democratică”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-o intervenţie telefonică la România TV.
Peste 100.000 de oameni au umplut Piaţa Victoriei, sâmbătă, 9 iunie, la mitingul PSD. Piața Victoriei a rămas plină de gunoaie, dupa mitingul PSD (FOTO&VIDEO)
Citește și: Hoţul care i-a spart casa lui Hagi a furat ceasuri și bijuterii de 100.000 de euro și le-a vândut cu 5.000