Libertatea: Cum vi se pare entuziasmul din jurul Simonei Halep?
Ilie Năstase: Dacă se anunța evenimentul cu două-trei zile înainte, stadionul ar fi fost plin. Însă, dacă Simona n-ar fi câștigat finala, poate că iarăși ar fi apărut criticii. Este, însă, meritul ei. A avut răbdare, după trei finale pierdute, și a primit trandafirul.

Gabriela Firea a fost fluierată…
Erau mai mulți oameni de sport pe stadion. Poate putea să-i dea cheia orașului în altă parte. Cred, nu știu, nu mă bag. Eu am fost acolo ca invitat al Simonei. Nu m-am dus de capul meu. 

Exista riscul să fiți și dumneavăastră huiduit, dar oamenii au apreciat fostul sportiv, nu…
Nu, bețivul, vrei să zici! Doar eu beau în țara asta, așa-i? Dacă mă fluierau pe mine, le mulțumeam. Ce era să le fac, să mă pun cu oamenii?

De ce n-ați mers la Roland Garros?
Am scris federației franceze, dar nu mi s-a răspuns. 

Nu v-a bătut gândul să vă luați bilet sau să ajungeți cumva în loja domnului Ion Țiriac?
Să-mi iau bilet acolo? Mă duc de 50 de ani, cum să-mi iau bilet?

Îi cunoaște pe cei de la Adidas, credeți că regretă că nu i-au prelungit contractul Simonei?
Sunt, probabil, supărați. Trebuie să fii dus cu capul, să renunți la numărul 1 mondial! Explicația a fost că au prea multe jucătoare sunt contract, Kerber, Muguruza, Ostapenko… Dacă dai jucătoarele de pe locurile 4-5 pentru numărul 1….

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

De unde v-ați cumpărat blugii îmbrăcați pe stadion?
Sunt niște blugi marca Philipp Plein. I-am luat și lui Țiriac unii, de ziua lui. Mă întreba ce înseamnă 78. E anul nașterii lui Philipp Plein.

Ilie Năstase a comentat fluierăturile primite de Gabriela Firea. ”Dacă mă fluierau pe mine, le mulțumeam” / INTERVIU

 

 

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Observatornews.ro
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI