Ionuț Barbu, din localitatea prahoveană Păcureți, avea 17 ani și era elev în clasa a XI-a atunci când, într-un moment de furie și frustrare, a decis să ia viața părintelui său. Oribila crimă a avut loc într-o noapte din luna octombrie a anului trecut, când, supărat că tatăl său l-a certat fiindcă a venit târziu acasă, Ionuț și-a lovit tatăl cu un topor lăsându-l fără suflare.
Șocant este că, după comiterea oribilei crime, tânărul, ajutat de un prieten, a încercat să șteargă toate urmele infracțiunii. Mai mult, adolescentul a postat pe Facebook un mesaj în care anunța, plin de durere, pierderea părintelui, stârnind compasiunea internauților cu postarea sa.
Băiatul a plecat apoi, împreună cu prietenul său, să cumpere toate cele necesare înmormântării și să scoată certificatul de deces.
Toate astea in condițiile în care tânărul care îi este prieten și confident știa despre crimă, iar cei doi deciseseră să ducă cu ei în mormânt secretul. Medicul chemat să constate decesul nu a fost însă păcălit de faptul că Ionuț a încercat să ascundă urma loviturii.
Acesta a anunțat că are un decedat din cauze suspecte, iar procurorii au intrat pe fir.
Tânărul care a știut despre crimă, dar nu a anunțat autoritățile a fost și el condamnat la opt luni de detenție pentru favorizarea făptuitorului.
Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă și poate fi contestată în termen de zece zile de la comunicare.
În prezent, tânărul criminal se află în penitenciarul Mărgineni.
Citește și: REPORTAJ/O fetiță din Vaslui era legată cu lanțul de copac, arsă cu fierul de călcat și obligată să asiste la desfrâul mamei sale
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro