Absolvenții Școlii Comerciale Austriece din Romania( oSCAR) vor obține la finalul celor trei ani de pregătire, în care primesc lunar o bursă de 400 de lei, o certificare profesională recunoscută atât în România, cât și în Uniunea Europeană.
La oSCAR unde pregătirea durează trei ani, elevii primesc o bursă de 400 de lei pe lună, li se decontează transportul și sunt sub aripa unui tutore care îi învață toate secretele unui bun comerciant-vânzător, de la aranjarea mărfii la raft, încheierea unui contract la consilierea clienților.
“Personalul calificat este cea mai importantă resursă a zilelor noastre și este din ce în ce mai greu de găsit. De aceea, prin proiectul oSCAR, realizat la inițiativa Secției comerciale a Ambasadei Austriei și a unor companii de renume, încercăm să atragem cât mai mulți absolvenți de clasa a VIII-a, care, pe parcursul celor trei ani de învățământ profesional dual, au posibilitatea de a intra în detaliu și de a învăța ce înseamnă profesia de comerciant-vânzător și care sunt beneficiile obținerii unei astfel de calificări”, a explicat Cristina Gheorghe, coordonator proiecte învățământ dual, secția Comercială a Ambasadei Austriei la București.
Potrivit coordonatorului de proiect, pe toată durata școlarizării, elevii beneficiază de o bursă de 400 lei, de transport în comun gratuit, de sprijinul unui tutore, de practică din partea companiilor, iar persoana care le este alături îi îndrumă, îi consiliază și îi învață totul despre această meserie.
”Apoi, avantajul celor care termină o astfel de formă de învățământ este că vor avea prioritate la angajare în companiile în care și-au făcut practica, dar, mai ales, că își pot construi o carieră în același timp în care își continuă și studiile. Anul acesta, prima promoție de comercianți vânzători va ieși din Colegiul Costin C. Kiritescu, locul în care elevii de la oSCAR învață partea teoretică pe durata celor trei ani. Aceștia sunt copiii pe care i-am observat cum se dezvoltă din 2015, când erau elevi în clasa a IX-a, și pot spune despre ei, cu mândrie, că sunt niște tineri care au crescut frumos, care sunt responsabili, care au deprins abilitățile unor buni vânzători și care s-au dezvoltat atât din punct de vedere profesional, cât și uman”, a continuat Cristina Gheorghe de la secția Comercială a Ambasadei Austriei la București.
Elevii absolvenți de clasa a VIII-a care vor să meargă și la școală și să învețe, în același timp, o meserie, se pot înscrie la Colegiul Constantin C. Kirițescu la clasa de învățământ dual, începând cu 15 iunie.
“Vor fi două etape de admitere. Pentru prima, înscrierile încep pe 15 iunie, iar examenul va fi programat în intervalul 25-29 iunie. Este un test grilă, care durează o oră, cu noțiuni de bază din aritmetică, română și câteva noțiuni simple de cultură generală. Acesta va fi urmat de o discuție între elev și reprezentantul partenerului comercial pe care elevul îl alege. Nu este luată în calcul la admitere nota de la examenul de Evaluare Națională, condiția fiind ca elevul să fie absolvent de opt clase, să nu aibă nicio corigență. Pentru cei care au una sau mai multe corigențe, există și o a doua etapă de admitere, între 30 august și 3 septembrie”, a precizat Nicoleta Negoianu, profesor de discipline economice la Colegiul Ctin C. Kirițescu, diriginta clasei a X-a de învățământ dual.
Anul acesta termină prima promoție oSCAR și cei mai mulți dintre adolescenți aleg să se angajeze la agenții economici unde au făcut practică, nefiind, însă, obligați prin vreun contract să facă acest lucru. Una dintre aceste eleve, care, în curând va împlini 18 ani și se va angaja după absolvire, este Patricia Jitaru. “Mă bucur foarte mult că am ales școala oSCAR. În acești trei ani m-a învățat ce înseamnă responsabilitatea, ce înseamnă să fiu punctuală. Am avut noroc să întâlnesc oameni minunați la magazinul unde am făcut practică, tutorele meu m-a învățat primii pași în meseria de comerciant-vânzător și din august voi avea primul meu job și voi primi primul meu salariu”, a spus absolventa.
Tutorele Patriciei, Bianca Bibire, este acum directorul magazinului pe care îl reprezintă și a pornit tot de la nivelul de vânzător. Un lucru pe care îl spune zilnic elevilor pe care îi are în grijă este că acest prim contact cu un job le deschide drumul spre noi oportunități.
“Elevii învață acum prima oară să lucreze într-o echipă, să își respecte sarcinile, sunt apreciați pentru ce fac și mereu încurajați”, a declarant Bianca Bibire.
Absolvenții oSCAR vor obține la finalul celor trei ani o certificare profesională recunoscută atât în România, cât și în Uniunea Europeană, acest proiect fiind posibil prin implicarea Ambasadei Austriei în România și a celor opt parteneri comerciali – C&A, Carrefour, Deichmann, Humanic, Hervis, Kika, Peek&Cloppenburg, Telekom – având capital austriac, german și francez, țări în care școlile profesionale sunt foarte căutate de elevi, dar și de părinți. În medie, aproximativ 35% dintre elevii din aceste țări, care tremină opt clase aleg o formă de învățământ dual.