Revolta parlamentarilor împotriva protestatarilor și a jurnaliștilor. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, anunță măsuri drastice după episodul de miercuri, când mai mulți protestatari au huiduit în holul Parlamentului, iar unii deputați și jurnaliști s-au îmbrâncit reciproc. ”A fost un fel de maul ca la rugby. USR vrea să transforme Parlamentul într-un soi de Piața Matache”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. Ca atare, vor fi introduse reguli mult mai stricte pentru intrarea în Parlament, dar și privind accesul presei.
„Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament ne demonstrează că se încearcă de către USR şi poate PNL, într-o măsură variabilă sau mai mică, să se transforme Parlamentul într-un soi de Piaţa Matache. Noi intenţionăm decât (sic!) să revenim la normalitate şi să nu lăsăm în Parlament să degenereze în violenţe fizice, în agresiuni, aşa cum mi s-a întâmplat mie ieri din partea celor de la USR, a manifestanţilor care au fost aduşi şi chiar şi a celor care probabil unii dintre ei sunt astăzi cu camerele de luat vederi aici”, a declarat Tăriceanu,la Parlament.
Preşedintele Senatului a comparat episodul de miercuri cu un meci de rugby și a vorbit despre reguli la în Parlamentul European.
„Ceea ce s-a întâmplat a fost un fel de maul ca la rugby, în care erau de-a valma diferite persoane. Sunt de 26 de ani în Parlament şi ceea ce mi s-a întâmplat ieri, nu mi s-a întâmplat niciodată de când sunt în Parlament. Parlamentul nu trebuie confundat, nu se fac manifestaţii publice nici paşnice, nici nepaşnice. Ieri am văzut că practica instaurată încet-încet de un an şi jumătate de USR se extinde”, a mai spus șeful ALDE.
Mai mult, Tăriceanu i-a comparat pe cei de la USR cu PRM.
”Vă aduceţi aminte, după plecarea PRM-ului în Parlament se instalase o atmosferă cât de cât civilizată. Acum, locul PRM a fost luat de paridul USR. Colegii mei nu suntem de acord cu asemenea gest de manifestări. În final o să trebuiească să existe şi anumite reguli în ceea ce vă priveşte, adică camerele pot să stea acolo, nu cred că trebuie să vină toţi cameramanii cu camerele peste noi, să ne îmbrâncească, să ne forţeze să dăm declaraţii” a adăugat el.
Filmul ședinței de miercuri
În timpul plenului reunit de miercuri, în care Viorica Dăncilă a vorbit deputaților și senatorilor despre președinția Consiliului UE, mai mulți cetățeni au protestat pe holul Parlamentului.
La ieșirea din plenul Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu au fost escortați de mai mulți deputați PSD, către biroul președintelui Camerei.
Liderii PSD au criticat protestatarii aflați pe holul Parlamentului. Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că au fost ”manifestări de tip fascist”.