Camelia Potec s-a îngrășat 11 kilgrame

La cei 36 de ani, Camelia Potec spune că se simte foarte bine și că a trecut peste perioadele mai dificile specifice multor sarcini. Acum, singura problemă a campioanei este că nu o mai încap hainele vechi și își găsește destul de greu altele noi.

„Mă simt foarte bine. Micuța crește. Eu cresc o dată cu ea. Mă bucur că a început să se și vadă, deci lumea mă crede de data asta pentru că în primele luni când spuneam că îmi este rău și le spuneam prietenilor că sunt însărcinată, mă întrebau dacă sunt sigură de asta și mă puneam să-mi mai fac niște analize. Acum în luna a șaptea pot să spun că mă bucur că se și vede”, ne-a povestit Potec, completând că până în momentul de față s-a îngrășat 11 kilograme și crede că va mai pune altele căci nu face deloc efort fizic.

Am crescut 11 kilograme. Chiar am făcut cinste atunci când am văzut că am 10 kilograme în plus. Am și spus prietenilor că fac cinste când „împlinesc” 10 kilograme și așa am făcut. Nu mă deranjează neapărat faptul că am pus niște kilograme în plus, mă deranjează faptul că nu mă mai simt cum mă simțeam înainte și mă mai deranjează partea cu hainele. Pentru o femeie e mai greu dimineața când se îmbracă să vadă că nu-i mai vin hainele”.

Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi
Recomandări
Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi

Chiar dacă este ceva absolut normal ca unei viitoare mămici să i se modifice corpul, pentru Camelia Potec este oarecum un șoc deoarece, în ultimii 15 ani nu s-a îngrășat și nici nu a slăbit măcar un kilogram.

„Ca și fostă sportivă de performanță eu, în ultimii 15 ani, am avut aceeași mărime și la pantaloni, și la bluze, și la rochițe și de fiecare dată când mergeam la cumpărături nu mai probam, pentru că știam ce-mi vine. Așa că acum nu mai pot. Inclusiv la lenjeria intimă. Ca să nu mai zic că și la costumele de baie. Mă duc la magazin și când mă întreabă lumea ce mărime să-mi dea, îi spun că nu știu, e pe probate. Din cauza asta, că vorbeam de costumele de baie, îmi este dor să fac mișcare, să fac sport și chiar să înot. Nu cred că voi înota până voi naște, dar problema mea principală e că trebuie să-mi găsesc costum de baie”, a mai completat viitoarea mămică.

Camelia Potec s-a îngrășat 11 kilgrame și pentru că nu are voie să depună efort fizic

Aceste kilograme s-au depus și pentru că viitoarea mămică a trebuit să oprească orice fel de efort fizic, să renunțe la înot și la mersul la sală.

„Nu am avut voie să fac nimic, niciun efort, mai ales în primele luni. După care am preferat, pentru că mi s-a specificat că dacă vreau să mă duc la sală să am grijă să fac doar exerciții foarte ușoare, iar eu nu prea sunt capabilă să fac exerciții ușoare, să nu mă duc deloc tocmai ca să nu pățească fetița ceva. Am zis că după ce nasc, nu-i nicio problemă o să am mai multă dorință de a face sală și cine știe, poate să particip din nou la competiții”, ne-a povestit Camelia, completând că va reveni în apă abia după ce micuța va veni pe lume.

Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă
Recomandări
Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă

Camelia Potec s-a îngrășat 11 kilgrame

„Nu-mi doresc naștere în apă, nici nu știu foarte multe despre lucrul acesta. Cel puțin la prima sarcină nu vreau. Vedem după aceea. Începem cu ori naștere naturală, ori cezariană, cu toate că înclin mai mult spre cezariană. Cu pregătirile suntem departe, foarte departe. Eu mi-am calculat așa că o să nasc în perioada când va începe școala, la începutul lunii septembrie și chiar am rămas puțin șocată când mi-au spus copiii cu care mai țin legătura, că au intrat în vacanță, iar atunci când vor reveni la școală ar cam trebui să nasc. Am intrat un pic în panică pentru că nu ne-am pregătit cu nimic. N-am discutat despre ce nume va avea fetița, ci doar că va avea două nume de familie. De acum trebuie să ne gândim. Avem camera, știm unde o să fie, și acum ne gândim ce culori, ce mobilă, trebuie să vedem de cărucior. Habar nu am. Am o listă de la prietenele mele cu lucrurile pe care trebuie să le facem până la venirea pe lume a bebelușului”, ne-a mai declarat Camelia Potec.

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

O româncă absolventă la Cambridge, despre situația socială din țară. “Eliminarea corupției, educația în spiritul onestității și meritocrația sunt până la urmă elemente cheie”

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Știrileprotv.ro
Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
FANATIK.RO
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Financiarul.ro
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Observatornews.ro
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor
HOROSCOP
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI