Șeful statului a afirmat că una din marile probleme din Constituția noastră este reprezentantă tocmai de posibilitatea necontrolată de a da Oordonanțe de Urgență,  pe perioada vacanței parlamentare.

”Toate partidele au criticat acest lucru dar odată ajunse la putere au apelat la el. Pericolul este că Guvernul poate da Ordonanță de Urgență, fără ca cei vizați să intervină pe un control de constituționalitate. De exemplu, președintele nu poate cere un control de constituționalitate și nici cei vizați, așa cum se întâmplă pe procedura parlamentară normală. Trebuie să tragem linie și să terminăm cu aceste Ordonanțe, pe care toate Guvernele le-au folosit, cu precădere în vacanța parlamentară”, a spus șeful statului.

Președintele a întrebat dacă va participa la ședința de Guvern, dacă Executivul va intenționa să adopte o Ordonanță de Urgență, în perioada următoare, pe Codul penal.

”Trebuie mare grijă, societatea civilă să fie alertată, când apar Ordonanțe care nu ar trebui să existe cum a fost OUG 13, acea ordonanță nefericită. Să protestăm cu toată fermitatea împotriva acestei chestiuni”, a răspuns președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului nu a dorit să spună ce va face în cazul revocării Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA. ”Astăzi este săptămâna în care citim, asta vorbim săptămâna viitoare”, a spus președintele.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

OUG pe Codurile penale, decisă săptămâna viitoare de PSD.

Președintele PSD București a anunțat că juriștii partidului se vor întâlni în cursul săptămânii vitoare pentru a stabili cum vor fi modificare Codurile Penale. Gabriela Firea susține că în ședința PSD s-au stabilit principiile de bază. Cel mai probabil, decizia privind o ordonanță de urgență pe Codurile penale va fi luată înaintea ședinței de Guvern.

Citește și: Eternul scut PSD în jurul condamnatului Liviu Dragnea

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI