”Este ora 18. Am ajuns în Piața Victoriei. Nu este foarte multă lume. Sunt câțiva oameni în centrul pieței, grupați în jurul unei mașini cu platformă. Are câteva megafoane înălțate deasupra ei, de unde se aude, din când în când, vocea înregistrată a filosofului Mihai Șora. Apoi, grupul de protestatari, primul sosit în Piața Victoriei, începe să scandeze.

Încet-încet, oamenii încep să se strângă, centrul Pieței Victoria devine neîncăpător.

Este blocată o bandă de circulate. Mai multe mașini sunt  prinse la mijloc. Din difuzoarele aflate în centrul manifestanților se fac apeluri către Jandarmerie.

Dintr-o dată, patru, cinci mașini care traversau Piața Victoriei rămân prinse în mijlocul oamenilor.

Poliția Rutieră îi îndeamnă pe șoferi să dea cu spatele.

Protestatarii din prima linie sunt nemulțumiți de felul în care forțele de ordine au montat gardurile și cer să ocupe toată piața.

Un bărbat înalt care poartă o șapcă pe care scrie ”special forces” – forțe special – este cel mai vocal și încearcă să forțeze cordonul Jandarmeriei. Este potolit de către unul dintre colegii săi.

Încerc să aflu ce îl nemulțumește. Nu știm cum îl cheamă, refuză să-și spună numele complet. În timp ce mă pregătesc să-l intervievez pe protestatarul înflăcărat, din mulțime se aud mesaje mult mai radicale.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ne depărtăm de el, dar suntem abordați de un polițist în rezervă.

Mai facem câțiva pași și o găsim pe doamna Aurelia Harap. Este învățătoare.

Discutăm și cu un bucureștean care iese în stradă de 510 zile. Printre oameni, o găsim pe actrița Oana Pellea. Stă gânditoare și are o privire ușor tristă. Acceptă să-mi răspundă la câteva întrebări.

PODCAST/ Mihai Șora și Oana Pellea, în mijlocul protestatarilor din Piața Victoriei. Ascultă mesajele lor

Este trecut de ora 21 și 30 de minute.

Piața începe să scandeze ”Șora, Șora”. Filosoful de 101 ani, un simbol al protestelor din Piața Victoriei, își face loc prin mijlocul oamenilor. Este invitat să vorbească la microfon, dar refuză. Au fost aproximativ 10.000 de oameni în piață și în această seară. Au plecat spre case în jurul orei 22 și 30 de minute. Spun că se vor mobiliza pentru miercuri, atunci când în Parlament se discută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.”


Citește și: 

VIDEO | Un român conduce cele mai luxoase hoteluri din Polonia. Din parcare, la biroul de director

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI