În luna iunie 2017, consilierii generali aprobau acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru nou-născuţi, sumele urmând a fi date prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti ( DGASMB). Ce s-a întâmplat în uma acestui proiect? A crescut numărul persoanelor care s-au mutat în București ori și-au făcut viză de flotant. O dovedesc clar datele de la Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti. Astfel, dacă la 1 iulie 2017, capitala României avea 2.104.967 de locuitori, la 1 ianuarie 2018 erau 2.112.483 de locuitori.
Cu 3.257 de persoane mai mult în 5 luni
Cea mai mare creștere se înregistrează în rândul persoanelor care au între 30 și 34 de ani. Astfel, dacă, la 1 iulie 2017, în București erau 187.026 persoane cu vârste între 30 și 34 de ani, la 1 ianuarie 2018 erau 190.283 de persoane, ceea ce înseamnă o creștere de 3.257 de persoane. Și în rândul persoanelor de 40- 44 de ani este o creștere de 6.626, din iulie 2017 până în ianuarie 2018. La 1 ianuarie 2018, la această categorie de vârstă vorbim de un număr de 191.542 de persoane.
În anul 2017 au fost depuse 9.529 de dosare pentru acordarea stimulentului pentru nou- născuți, la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Deci vorbim de 23.822.500 de lei. Iar de la începutul anului până în prezent, în același scop au fost depuse 8.569 de dosare la DGASMB, deci 21.422.500 de lei acordați mămicilor.
Sectorul 2, fruntaș la bebeluși
Datele furnizate de Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, la solicitarea Libertatea, mai arată că, de la 1 iulie 2017, a crescut numărul copiilor nou-născuți în fiecare sector al Capitalei. Cei mai mulți bebeluși sunt în Sectorul 2. La 1 ianuarie 2018 erau cu 191 mai mulți nou- născuți față de iulie 2017, mai exact 3.379, față de 3.188.
Într-una dintre ședințele Consiliului General al Municipiului București, liderul Opoziției, Ciprian Ciucu, spunea că, în urma acordării stimulentelor pentru nou-născuți, a crescut numărul persoanelor care și-au făcut viză de flotant în București. Probabil că acesta a fost unul dintre motivele care a determinat municipalitatea să schimbe puțin regulile de acordare a stimulentelor pentru nou-născuți.
Condiții noi pentru acordarea stimulentului
Așa se face că, în urma ședinței Consiliului General al Municipiului București din 17 mai 2018, condițiile de acordare a stimulentului financiar pentru nou-născuți au fost modificate. Așadar, de la 1 iunie 2018, se acordă beneficiarilor care au domiciliul stabil sau viza de reședință în București cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii. De asemenea, stimulentul financiar nu se acordă beneficiarilor care au datorii neeșalonate către bugetul local. În acest caz, solicitantul va depune la dosar Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice, eliberat de Direcția de Taxe și Impozite Locale.
CITEȘTE ȘI:
VIDEO/ Nina Ivanovich, singura româncă ce predă balet în Sankt Petersburg: “Am așteptat 46 de ani să mă întorc în România”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro