De la 1 iulie, parcarea în centrul Bucureștiului va costa 10 lei/ oră. Tarife majorate se aplică pentru parcarea stradală, în zonele deservite de parcaje subterane sau supraterane. Anterior, parcarea în centrul Capitalei costa 1,5 lei/ oră – astfel, parcarea devine de zece ori mai scumpă.
Peste două zile, vor intra în vigoare noile tarife privind utilizarea locurilor de parcare din Capitală, în funcție de zona de parcare, conform reglementarilor aprobate prin votul Consiliului General, din data de 14 iunie.
“Această măsură este necesară întrucât în Municipiul București au fost depășite valorile-limită stabilite prin legislația Uniunii Europene privind calitatea aerului înconjurător, iar una dintre cauze este poluarea rezultata în urma traficului intens și a utilizării pe scara largă a autovehiculului propriu. Prin introducerea acestei măsuri, Bucureștiul se aliniază marilor capitale europene care au adoptat un tarif mai mare pentru parcarea în zona centrală, cu scopul de a reduce traficul, și implicit poluarea, dar și pentru a promova transportul public și transportul alternativ. De asemenea, prin implementarea acestei măsuri, va fi eliberată banda 1 de circulație, iar accesul în instituții publice, precum unități de învățământ și spitale, va fi mai facil”, transmite Primăria Capitalei.
Majorarea tarifelor de parcare stradala se realizează în anumite zone din centrul Bucureștiului, care sunt deja deservite de parcări subterane sau supraterane.
Noile reglementări se vor regăsi și pe site-ul Adminstrației Străzilor
Măsura este una destinată să contribuie la descurajarea parcării de suprafața în zonele centrale ale orașului, cele mai aglomerate și mai afectate de indisciplină în trafic, dar, în același timp, care dispun de variante alternative de parcare.
Astfel, pentru punerea în aplicare a HCGMB nr. 322/2018, Administrația Străzilor va actualiza, în perioada 27- 30 iunie 218, în toate parcajele de utilitate publică aflate în administrare, informațiile de pe panourile de utilizare a locurilor de parcare. Noile reglementari vor fi publicate și pe site-ul Administrației Străzilor București, www.aspmb.ro.
Prin Hotărârea aprobată de consilieri, se instituie 3 zone de taxare la nivelul Capitalei. Taxa e de 10 lei pe ora în zona centrală, Zona 0, compusa din 4 sub-zone:
- zona parcajului subteran Intercontinetal, strazile N. Balcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I;
- zona parcajului subteran din Piața Unversității , străzile N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independentei – Halelor – I. C. Brătianu;
- zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moșilor – H. Botev – C. Coposu;
- a patra zona este cea a parcajului suprateran Unirea, cu străzile C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii – Brătianu.
Cei care parchează aici mai mult de două ore plătesc, după aceea tarif dublu, adică 20 lei pentru fiecare oră de depășire.
Tarifele scad la 5 lei, 2,5 lei, respectiv 1,5 lei pe oră pe măsura ce ne îndepărtam de centru. Rezidenților li se aplică tarife preferențiale.
Zona 1 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 0 și perimetrul stabilit prin acordul Planului Integrat de Calitate a Aerului, delimitat de străzile:
Piața Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – str. Nerva Traian – bd. Gh. Șincai – str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – bd. Mărășești – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B. P. Hașdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzești – Piața Victoriei.
După 2 ore de parcare se aplică suprataxare
– 5 lei/ora – tarif unic de luni pâna vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcție de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00.00-24.00; după intervalul maxim de parcare de 2 ore, se aplica măsura suprataxării la un nivel dublu pentru fiecare ora de depășire.
– 2,5 lei/ora – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 5 lei/ora .
În ambele cazuri, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare.
Pentru unitățile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe baza de contract tariful este de 5 lei/ora x 24 ore x 30 zile.
Riveranii beneficiază de un tarif preferențial lunar de 100 lei.
Zona 2 – cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 și limita administrativă a orașului
În zona 2 există tarife de 1, 5 lei/ oră
– 2,5 lei/oră – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcție de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00,00-24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare);
– 1,5 lei/oră – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 2,5 lei/ora (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare);
Tariful preferențial pentru unitățile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe baza de contract este de 2,5 lei/ora/24 ore/zi, iar pentru riverani – de 80 lei/lună.
Ca și în cazul celorlalte zone, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare.
Tariful pentru serviciul de blocare/deblocare a autovehiculelor este de 200 de lei.
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Centrul Vechi, din București
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro