VIDEO/ Paul Amarica, românul cu galerie de artă lângă Champs Elysees. Expune în special artiști români contemporani

Arcul de Triumf parizian se lasă mângâiat de raze leneșe de soare. Mulțimi alunecă în sus și jos pe Champs Elysees-ul brandurilor de lux, restaurantelor și galeriilor. Când pătrunzi pe strada Washington care se bifurcă din celebrul boulevard parcă intri sub un clopot de sticlă. De la o terasă mai scapă din când în când câteva urale de la microbiștii care urmăresc campionatul mondial de fotbal. Chiara cum 20 de ani, când suporterii își fluturau steagurile victoriei la Campionatul care atunci avea loc la Paris, Paul Amarica renova mica vitrină care avea să devină Galeria Amarica. Un colț cochet, cu rame de culoare, la care bărbatul care a fugit din România în anii ‘90 tânjea de atâta timp.

„Am descoperit arta la Paris și mi-a plăcut, m-a fascinat și la un moment dat, asta am decis să fac. Nu a fost ceva premeditat. A fost un moment în viață când am simțit că latura asta artistică îmi vorbește și mă inspiră. Eu am încercat tot timpul să expun artiști care au o pictură ce îmi place, nu am făcut niciodată compromisuri, dacă nu îmi place ce face un artist nu îl expun. Felix Aftene care e un artist din Iași, Petre Velicu care este un artist român ce locuiește la Paris de 30 de ani, de prin anii 90, Petre Lucaci, maestrul Nicolae Maniu la care țin foarte mult și care sunt convins că merită un loc prestigios în muzeele din România”, face o trecere în revistă românul.

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Paul Amarica trăiește cu adevărat o „viață în roz”, cu evenimente în medii înalte, udate cu șampanie, o lume a maeștrilor și artei care emoționează. Ține pe brațe un catalog al artistului Nicolae Maniu, unul dintre cei pe care i-a expus adesea, și vorbește pasionat despre tehnicile impecabile de pictură, răsfoind paginile încet, ca pe niște amintiri prețioase. „Dedicația asta contează mult pentru mine. Rezumă relația mea de prietenie cu maestrul. „Pentru Paul, prietenul cel mai apropiat din viața mea de Paris, cu plăcerea de a ne reîntâlni în Cluj cu ocazia aniversării zilelor noastre de naștere 11 și 16 aprilie.”, citește dedicația primită de la Nicolae Maniu cu care se aude adesea la telefon.

Școala românească de pictură are o vitrină la Paris

Românul se bucură că poate să expună artiști români și că picture noastră este apreciată în Paris. Și mai mult decât atât, e fericit când oamenii sunt opriți pe stradă de vitrinele sale și fie că sunt cunoscători sau profani, au curajul de a-i trece pragul. „Expozițiile pe care le-am făcut în galerie au avut un succes, îi aud pe oameni, și pe care îi cunosc, și pe care nu îi cunosc, trec pe stradă, oamenii intră și sunt fascinați, vor să afle, sunt curioși. Eu cred, vorbind din experiența mea, că sunt foarte bine văzuți artiștii români la Paris, școala românească, cel puțin mă străduiesc să arăt o imagine pozitivă a școlii noastre care este renumită. Un oraș ca Parisul din fericire e un oraș cosmopolit unde vin oamenii din lumea întreagă și e o adevărată vitrină, sunt atâția oameni care vin aici. Ce îmi place este că sunt anumiți artiști sau lucrări, tablouri, care îi fac pe oameni să împingă ușa și să intre. Asta e partea fascinantă”, mai spune Paul Amarica și din combină susură o melodie franțuzească.

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Până să ajungă aici a fost un drum lung. Unul care a început în copilăria sa când visa să plece din România fie în SUA, fie în Australia. Pur și simplu, filmele americane pe care putea să le vadă din când în când la cinematografele comuniste i-au aprins dorința de ducă. „Îmi amintesc când aveam 14 ani, prietenii de la bloc aveau toți idei, vise: unii își doreau să aibă o motoretă Mobra, alții nu știu ce alte nebunii, eu îmi doream atunci să emigrez, să mă duc în state sau în Australia. Am ajuns la Paris, nu vorbeam limba franceză, m-am înscris la niște cursuri. Faptul că am fost sportiv înainte m-a ajutat pentru că m-am înscris într-un club și văzând că am anumite abilități, mi-au propus să lucrez acolo. M-am pregătit și mi-am luat un atestat de educator sportiv și am lucrat mai mulți ani. Dar ideea de a fi patron m-a urmărit tot timpul și am reușit la un moment dat, prin anumite conjuncturi și oportunități, am ajuns să deschid această galerie”, povestește Paul.

Deși nu-și dorea Parisul ca destinație finală, viața i-a țesut un alt destin. Unul pe care acum galeristul român îl savurează din plin. Cu un pahar de vin bun, seara, când gălăgia se stinge încep și Arcul de Triumf se lasă cuprins de amurg.

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Citește și: Gabriel Oprea, photoshop pe pagina de Facebook; A modificat o poză în care Obama dădea mâna cu Băsescu, pentru a părea că președintele SUA îl salută pe el

Urmărește-ne pe Google News