Deputatul liberal susţine că iniţial s-au făcut o serie paşi înainte, importanţi şi necesari pentru administraţia publică românească, dar în perioada dezbaterilor, înainte de a intra la votul Senatului, prin amendamente majore făcute de grupul PSD în comisia specială pentru Codul administrativ, „s-au impus o serie de reglementări care, fără nicio exagerare, întorc administraţia publică românească înainte de 1989”.

Potrivit sursei citate, practic, rolul funcţiei publice, elementul de bază al unei administraţii profesioniste, este desfiinţat, iar din Agenţia Naţională a Funcţionarului Public „mai rămâne clădirea, un preşedinte într-un birou şi portarul, în rest ANFP-ul este o cutie poştală”, a spus Dobre, potrivit Agerpres.ro.

„Prefecţii şi subprefecţii devin demnitari, cu rang de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat, cei 2.000 şi mai bine de şefi de servicii deconcentrate devin manageri cu statut de demnitar, respectiv de subsecretar de stat. România va fi singura ţară din Europa care va avea 2.500 – 3.000 de secretari şi subsecretari de stat”, a declarat Dobre.

În opinia sa, „nici pe vremea comunismului, un şef de instituţie nu-şi putea permite ceea ce această lege va permite”.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

„Ministrul va tăia şi spânzura, de-a lungul şi de-a latul scumpei noastre patrii, iar în fiecare structură locală deconcentrată, la rândul lui, şeful – mare, mic, manager, demnitar, cu rang de subsecretar de stat – va da afară când vor muşchii lui, va angaja pe cine doresc muşchii lui, va transforma funcţii, categorii din sistemul de funcţionari publici când vrea şi cum vrea”, a mai spus deputatul PNL.

Dobre a precizat că PNL a luat o decizie politică la nivelul conducerii şi nu va vota acest Cod administrativ, iar liberalii se vor strădui în cursul dezbaterilor să corecteze, atât cât vor reuşi, o serie întreagă de dispoziţii aberante.

Comisia parlamentară specială a reexaminat, miercuri, proiectul de Cod administrativ şi a dat un raport de admitere cu amendamente admise care îl înlocuieşte pe cel vechi. „În urma reexaminării proiectului de lege, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi să adopte un raport înlocuitor de admitere cu amendamente admise, prezentate în Anexa nr.1 şi Anexa nr.2. Ele fac parte integrantă din raportul înlocuitor”, a declarat deputatul PSD Marcel Ciolacu, preşedintele comisiei.

Codul Administrativ a fost retrimis la comisie, în ultima ședință a plenului Parlamentului din această sesiune. Surse politice au precizat pentru Libertatea că PSD a promis UDMR introducerea pragului de 20% pentru limba maternă în administrația locală, amendament respins în dezbaterile de până acum. Măsura nu vine ca o noutate. Negocieri similare, pe fix aceeași prevedere, au avut loc și anul trecut între PSD și UDMR, înaintea moțiunii de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Sorin Grindeanu.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Citește și: Ce cred adolescenții din România despre politicieni: ”Ne vor minți atâta timp cât le vom permite” și ”I-aș lăsa să trăiască cu un salariu mizer”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI