”Vrem să închidem odată această definiţie a abuzului în serviciu pentru că prea s-au întâmplat aceste abuzuri în ultima perioadă şi acestea nouă ne-au dat de gândit. Vom discuta, înţeleg că există o propunere din partea Ministerului Justiţiei cu un prag minimal, dar, repet, e foarte important să nu mai existe abuzuri”, a spus Iordache.

El a explicat și cum vede această infracțiune. ”Dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal. Se va merge în civil, se recuperează banii şi gata”, a afirmat deputatul PSD.

Comisia specială condusă de Florin Iordache a început, joi, dezbaterile pe Codul penal, unde cel mai controversat articol este cel referitor la abuzul în serviciu.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, că Uniunea nu sprijină niciun prag propus de către partidele politice în ceea ce priveşte abuzul în serviciu, ci doreşte să lase judecătorul să decidă dacă există sau nu un prejudiciu, potrivit Agerpres.ro.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu pleda anul trecut pentru dezincriminarea abuzului în serviciu. Și propunea ca toți cei condamnați la închisoare până în 3 ani, pentru alte fapte decât cele cu violență, cei care au boli incurabile și cei peste 60 de ani să facă închisoare la domiciliu.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

PSD a mers până acolo încât a depus un proiect de lege care prevede că abuzul în serviciu cu pagubă sub 200.000 de euro nu se consideră infracțiune iar pedepsele până în 3 ani se execută la domiciliu. Propunerea legislativă era semnată de 39 de senatori și deputați, printre care deputații Cătălin Rădulescu, Liviu Pleșoianu și Andreea Cosma.

Ulterior, mai mulți parlamentari și-au retras semnătura de pe proiect. Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, la rândul lui, că îşi retrage semnătura de pe document şi nu îl mai susţine.

Pragul valoric pentru abuzul în serviciu a apărut, ca și controversă, în celebra Ordonanță 13, care a dus la schimbarea din funcție a ministrului Justiției de la acea vreme, Florin Iordache.

Citește și: RETROSPECTIVA POLITICĂ/ Săptămâna tensiunilor, cu ecouri la nivel internațional. Cele mai importante lucruri care s-au întâmplat

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
FANATIK.RO
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI