PSD și ALDE au votat pentru o redefinire a abuzului în serviciu, astfel:

 

„Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos necuvenit și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personae fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă.” 

O altă modificare prevede că reglementările pe abuzul în serviciu nu se aplică în cazul emiterii de acte normative.

Asta înseamnă, cu alte cuvinte, că pentru a fi infracțiune penală, abuzul în serviciu trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative. În primul rând, prejudiciul să fie mai mare de 1.900 de lei. Apoi, folosul obținut să fie doar în interes personal sau a unei rude până la gradul II, deci nu și alte cunoștințe sau rude îndepărtate, și să fie un folos material, nu și o funcție, de exemplu.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

O altă condiție care restricționează și mai mult abuzul în serviciu prevede că funcționarul public trebuie să încalce un act normativ anume și o dispoziție reglementată expres în acesta.

Dragnea și Shhaideh, beneficiari


Toate aceste prevederi îl avantajează, în primul rând, pe Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive. Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman. Adică foloase nu pentru sine sau pentru rude, ci pentru terți (sintagma eliminată de PSD).

Și Sevil Shhaideh ar putea beneficia de noua formă a abuzului în serviciu. În dosarul Insula Belina, și acesta fiind trimis în judecată, ea este acuzată fix de abuz în serviciu, pentru că a semnat o hotărâre de Guvern pentru a transfera Insula Belina în administrarea Consiliului Județean Teleorman. Astfel, cum abuzul în serviciu nu s-ar aplica în cazul emiterii de acte normative, Sevil Shhaideh ar scăpa de acuzație.

Chiar dacă dosarele sunt în cursul judecății, în instanță se aplică legea penală mai favorabilă.

De altfel, și DNA a precizat că, prin aceste modificări, se dezincriminează categorii largi de fapte, iar consecința ar fi aceea că procurorii vor fi obligați să închidă numeroase dosare ca urmare a intervenirii prescripției.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Dezbateri cu scandal


 

În timp ce social-democrații au spus că alte state europene nu incriminează abuzul în serviciu, Opoziția a acuzat, la unison, că varianta Ministerului Justiției privind această faptă dezincriminează infracțiunea în proporție de 80%.

”O legiferare a hoției” a numit-o deputatul USR Stelian Ion, vorbind despre restrângerea atribuțiilor pe care le-ar putea încălca un funcționar public ca să devină faptă penală.

”Ceea ce faceți dvs este incalificabil, e o hoție”, a spus și deputatul PNL Cătălin Predoiu.

 

Au fost depuse peste 30 de amendamente la Codul penal doar pe infracțiunea de abuz în serviciu. Proiectul de lege, așa cum a fost adoptat de comisia specială, intră marți, în plenul Senatului, urmând ca joi să fie votat în Camera Deputaților, forul decizional. Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru Codul penal, în perioada 2-19 iulie.

Graba a venit după ce PSD a luat în calcul ca Guvernul să dea o ordonanță de urgență pentru Codul Penal, însă societatea civilă și mediul juridic au criticat acest lucru.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI