„Trekker-ul este, de fapt, un sistem cu 15 camere de luat vederi și două antene GSP care se conectează la calculatorul trekker-ului și este piesa care preia imaginile. Sistemul pe rucsac este de fapt cu calculator la purtător, numit T-Box, care conține toată electronica și care se conectează la cameră. Sistemul funcționează cu două baterii care alimentează exact ca un calculator, cu 12 V și 5 V. Practic, avem un minicalculator făcut super-portabil și super-rezistent. Toate imaginile se colectează pe SSD-uri”, a declarat Cristian Răileanu Mititelu.
Muncă de Sisif pentru a fi admirată Delta
După ce se termină colectarea de imagini, totul se trimite la Google. WWF România are un parteneriat cu Google, prin care gigantul IT le trimite tot echipamentul. Ei au la dipoziție o lună pentru a filma toată Delta Dunării. Cele 15 camere se asamblează într-o panoramă. „După ce se asamblează, o să ne rezulte o panoramă cam la 10 metri din cele 15 camere. (…) Ceea ce facem noi în fiecare zi este să aducem echipamentul la barcă și să-l montăm”, ne-a mai spus reprezentantul WWF România.
Și, după cum se vede în clipul nostru, oamenii de la WWF România au devenit inventivi, ca orice români care se respectă, și au construit un suport de lemn pentru a putea pune pe barcă întreg sistemul.
„Nu arată foarte bine, dar este cea mai funcțională soluție”, spune cameramanul Google. Este vorba despre un suport de lemn, prins de mânerele bărcii, în șuruburi, chingi și frânghii.
Partea cu asamblarea pe barcă este cea mai ușoară a procesului. Mai ales că acest echipament se folosește și pentru mașini, ATV-uri, biciclete și orice alt utilaj care-l poate căra. Trekker-ul a fost pus și pe o cămilă, dar și pe oi, ne-au spus cei de la Google. Iar pe unde nu se găsește o cămilă sau un ATV, acesta este cărat în spate, treabă care nu este ușoară, pentru că echipamentul cântărește 25 de kilograme. Ce este și mai dificil este că porțiunea grea se află în partea de sus a echipamentul, iar menținerea în echilibru a acestuia este o treabă care solicită foarte mult toți mușchii corpului.
Echipament de 25 de kilograme cărat în spate
Dacă pe canalele din Delta Dunării s-a intrat cu barca, prin sate a fost un adevărat calvar, pentru că aparatura a fost cărată pe jos zeci de kilometri, pentru a cartografia drumurile și ulițele. Și pentru că nimic nu este ușor, imaginile nu trebuiau colectate pe timp de ploaie, pentru că o picătură pe vreuna dintre camere strica toată panorama.
„De asemenea, a trebuit să colectăm imaginile doar ziua, atunci când soarele este cel mai sus pe cer, pentru a nu afecta calitatea imaginilor și pentru a nu crea reflexii în lentile, lucru care a fost destul de dificil, pentru că au fost zile destul de călduroase. Am vrut să facem o treabă cât mai bună, pentru că nu știm când vom mai avea ocazia să colectăm imagini din Deltă. În această lună, a trebui să învățăm totul despre echipament, să ne familiarizăm cu el, am făcut un training online despre cum se manevrează”, mai spune Cristian Răileanu Mititelu.
Echipamentul are și un dispozitiv antiumezeală, care își schimbă culoarea din albastru în mov, atunci când a ajuns la limita maximă.
Deși au avut o lună la dispoziție, cei de la WWF România au rezolvat treaba în două săptămâni, timp în care au parcurs 1.200 de kilometri cu barca, distanță cartografiată cu succes.
Citește și:
ANCHETĂ/ Ștrand ca centru social și mulți șefi la Societatea de Transport Public Timișoara, în timp ce în tramvaie plouă peste călători – FOTO
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!