Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat marţi că Gabriel Vlase, propus pentru a prelua funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, are susţinerea sa, dar are şi susţinere universală.
Întrebat, la Parlament, dacă Vlase are susţinerea lui personală, Dragnea a precizat: „Sigur că da”. „Domnul Vlase are susţinerea universală, înţeleg”, a comentat el.
Liviu Dragnea a spus că „doar pare” că s-a tergiversat numirea de către Parlament a lui Gabriel Vlase la şefia Serviciului de Informaţii Externe.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, declarase, anterior, că Vlase are susţinerea coaliţiei. „Are susţinerea coaliţiei PSD – ALDE, eu vorbesc din partea noastră (a ALDE – n.r.)”, a precizat Tăriceanu
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc miercuri, de la ora 14,00, în şedinţă comună, pe ordinea de zi figurând votul privind nominalizarea social-democratului Gabriel Vlase pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.
„Principalul punct pe ordinea de zi la Birourile permanente reunite ale celor două Camere a fost stabilirea datei privitoare la şedinţa comună din cadrul sesiunii extraordinare şi aprobarea ordinii de zi aferente. Şedinţa va fi mâine (miercuri – n.r.), începând de la ora 14,00. Pe ordinea de zi este înscris, pe baza avizului dat de comisiile de specialitate, votul privind nominalizarea făcută de preşedintele României pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, precum şi alte chestiuni de importanţă mai redusă, dar pe care le cunoaşteţi: reluarea raportului privitor la desfiinţarea SIPA, printre altele”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Birourilor permanente reunite.
Gabriel Vlase a primit avizul pozitiv pentru șefia SIE, în comisia parlamentară de control al Serviciului. Parlamentul urmează să îl validezeîn plenul comun, la șefia Serviciului, după ce, pe 14 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor Parlamentului în care a propus numirea acestuia la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.
Citește și: Legea “sinecurilor”. Cum sunt administrate instituţiile statului, fără concurs, prin împuternicire