Aceasta are 11 conturi și depozite în bănci, în lei, euro și dolari, care cumulează aproape 70.000 de euro dar și 17.000 de dolari, 3 terenuri, 2 apartamente, o casă de vacanță și una de locuit dar și bijuterii de 5.000 de euro.
Premierul Dăncilă deține două terenuri intravilane, la Predeal și comuna Giurgița, din județul Gorj, de 500 mp și 1200 mp, obținute prin cumpărare și moștenire de la părinți. În plus, tot în Gorj acesta are și un teren agricol, de 2 hectare.
Premierul are trecute în declarația de avere două apartamente, de 100 și 44 mp, în Videle și Ploiești, primul cumpărat în 1999 iar al doilea, moștenit în 2016. Aceasta mai are o casă de locuit, în Giurgița, județul Gorj, tot moștenire și o casă de vacanță la Predeal, de 156 de mp.
Șefa Executivului are un autoturism Volkswagen Passat, an de fabricație 2014, și bijuterii de 5.000 de euro, pe care le-a moștenit sau le-a cumpărat de-a lungul timpului.
La capitolul conturi bancare, Viorica Dăncilă are declarate nici mai mult nici mai puțin decât 11 conturi, depozite și fonduri de investiții deschise la mai multe bănci comerciale.
Ultimul depozit bancar a fost deschis în 2018, de când a devenit premier, și conține 50.000 de lei.
La capitolul venituri, Viorica Dăncilă precizează doar veniturile din 2017, când era uroparlamentar. Astfel, premierul a câștigat, ca europarlamentar, în anul fiscal care a trecut, 79.932 de euro, care reprezintă indemnizația. Soțul premierului, Cristinel Dăncilă, a câștigat un salariu, la OMV Petrom, în calitate de manager, de 343.554 de lei, în anul fiscal trecut.
Citește și: Legea “sinecurilor”. Cum sunt administrate instituţiile statului, fără concurs, prin împuternicire