Nepotismul şi domnia hoţiei – tarele ceauşismului românesc, readuse la putere de PSD-ALDE

Ticăloşii mari, lângă care au crescut ticăloşii mici, din teritoriu, au dirijat societatea comunistă – instaurată cu forţa, în 1947, şi dărâmată într-o revoltă sângeroasă, deturnată spre folosul privilegiaţilor roşii, în 1989 -, şi au reapărut, ca şobolanii după recoltă. Sunt tot puşi pe ronţăit, grăunte cu grăunte, din averea prădată zi de zi şi chivernisită anevoie, a neamului românesc. Răspândiţi care cum le-a fost norocul ori misiunea, prin toate partidele româneşti, aceste specimene şi-au găsit vocaţia şi implinirea, în principal, în formaţiunile năşite şi mângâiate pe creştet de Ion Iliescu. Nu întâmplător, continuatorul PCR în parlamentul de azi, Partidul Social Democrat, este responsabilul direct al revenirii la dirijismul politic al instituţiilor statului, la autocraţia de partid şi la protecţii politice mijlocite legislativ, ca în perioada ceauşistă (1965-1989).

Liviu Dragnea – catalizatorul comportamentului de partid unic al PSD

Pentru modificarea Codurilor penale – un imens deserviciu adus societăţii româneşti de clica inşilor fără scrupule de la vârful PSD -, este arătat cu degetul şeful Liviu Dragnea. Dublu condamnat penal, al treilea om în stat, acest baştan social-democrat putred de bogat, care îşi ascunde averea imensă prin acţiuni la purtător şi îşi palmează influenţa politică sub mănuşi albe, de crupier înrăit, Dragnea este declanşatorul cu interes personal direct al comportamentului corupt, autarhic şi violent legislativ, care zace în membrii de la vârf ai PSD. Prin ei, aproape toată ţara este controlată, până la firul ierbii. PSD, sub diversele sale titulaturi, acţionează la baza societăţii – controlând mediul rural, urbanul mic şi mare al nevoiaşilor frustraţi, al persoanelor asistate social şi nu numai – neîntrerupt, din primele zile ale lui 1990. Urmaşii din eşalonul doi şi trei ai lui Ceauşescu au cotropit nodurile de reţea socială din teritoriu, şi nu le-au mai lăsat din mână. Funcţii, instituţii, afaceri locale, poziţii în companii naţionale strategice, mufarea la fonduri externe – totul a fost preluat pe persoană fizică şi consumat în grup organizat. De partid.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Dramatismul acestor zile constă în faptul că cetăţenii – deşi perfect informaţi cu privire la favorizarea capetelor politice infracţionale şi la înghenuncherea justiţiei, în favoarea hoţilor de bani publici, care pot fura de acum încolo, unii pentru alţii, în cerc închis – rămân impasibili în faţa reinstaurării tipului de ”societate furată”, tipică traiului în comunism. Anesteziată de majorări salariale minime, sătulă de dezbaterea politică gen ”râde ciob, de oală spartă”, naţiunea e copleşită.

Ori cu hoţii, ori cu toţii împotriva lor

Pentru cei care cred că democraţia şi ”o lege pentru toţi” sunt de preferat unui sistem care planifică legal furtul şi jaful, fără vinovaţi ori vinovăţii, nu mai este de făcut decât atât: ori cu hoţii, ori cu toţii împotriva lor.

De ce? Pentru că dacă taci şi nu faci, ziua de mâine nu va mai fi a ta, ci a lor.

Doar a lor.


Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI