”Indicele Imobiliare.ro arată că, după o scădere de 1,2% în luna iunie, preţul mediu solicitat se situează la o valoare de 1.200 de euro pe metru pătrat util. Această valoare este cu doar 3,1% mai mare decât cea consemnată la începutul anului, un ritm de creştere considerabil mai lent decât în aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată în comunicat.
Spre comparaţie, în primul semestru din 2017, preţurile apartamentelor s-au majorat, în medie, cu 6,7% la nivel naţional, până la 1.120 de euro pe metru pătrat util.
Creștere minusculă în Capitală
În Bucureşti, în iunie, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat uşor, respectiv cu 0,4%, de la 1.328 la 1.333 de euro pe metru pătrat util.
”Asta a făcut ca valoarea indicelui Imobiliare.ro înregistrată la finalul lunii iunie să fie cu 5,9% mai ridicată decât cea consemnată începutul lui ianuarie. Această creştere este foarte apropiată de cea consemnată anul trecut, respectiv 5,4%”, conform comunicatului.
Brașovul, primul loc la scumpiri
Preţurile din Capitală au avut, până acum, un ritm de creştere mai temperat faţă de Cluj-Napoca sau Timişoara.
”Interesant este că, în vreme ce locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2,1% în ultima lună (până la 1.068 euro pe metru pătrat util), cele noi au consemnat un salt de peste 4.4%, atingând pragul de 1.100 euro pe metru pătrat util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, locuinţele din Braşov sunt cu 12,7% mai scumpe”, potrivit comunicatului Imobiliare.ro.
Braşov ul consemnează o creştere de 2,8%, de la 1.048 la 1.077 de euro pe metru pătrat util. Orașul de la poalele Tâmpei se situează pe primul loc în clasamentul ritmului scumpirilor în prima jumătate de an.
Clujul rămâne cel mai scump
În Cluj-Napoca, tendinţa de încetinire a creşterii preţurilor este cea mai clară. De altfel, în Cluj prețul era mai mare chiar decât în București.
”Dacă, în prima jumătate a anului trecut, apartamentele disponibile spre vânzare în Cluj-Napoca s-au scumpit cu nu mai puţin de 10%, în acest an, ritmul de creştere este la jumătate. Apartamentele din Cluj-Napoca rămân însă cele mai scumpe din ţară, cu o valoare medie consemnată de 1.522 de euro pe metru pătrat util, la finalul lui iunie”, se arată în comunicat.
Creștere de 0,8% în Constanța, scădere de 0,8% în Iași
În Constanţa, apartamentele scoase la vânzare s-au apreciat cu 0,8% în luna iunie, de la 1.147 la 1.156 de euro pe metru pătrat. Față de ianuarie, există o creștere de 5,6%.
În Iaşi, prețul a consemnat o scădere de 0,8% în luna iunie, de la 1.015 la 1.007 euro pe metrul pătrat. Față de începutul anului, creșterea este de 3,4%. Spre comparație, în primul semestru din 2017 creșterea era de 9,6%. Prețul din Iași trecuse de 1.000 de euro pe metrul pătrat la începutul lunii trecute.
Stabilizare în Banat
În fine, în Timișoara, pretenţiile proprietarilor au crescut cu 4,3% în prima parte a lui 2018, de la 1.152 la 1.202 euro pe metru pătrat, în condiţiile unei stabilizări în luna iunie.