”Sperăm că acest Cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi apoi să se aplece la sesizarea noastră de neconstituţionalitate a demersului PSD-ALDE. Această sesizare este rodul muncii PNL, USR şi PMP”, a anunţat deputatul PNL Ioan Cupşa, membru în Comisia Iordache.
Cupşa a spus că au fost atacate la CCR peste 30 de articole, dar şi proiectul de lege în integralitate, criticând modificarea articolului 297 din Codul penal privind abuzul în serviciu şi abrogarea articolului 298 privind neglijenţa în serviciu.
De asemenea, deputatul PMP Ionuţ Simionca a afirmat că nu susţine modificările legislaţiei penale, afirmând că „românii aşteaptă de la noi să dăm legi drepte pentru cetăţeni, nu legi speciale pentru lideri politici”.
Barna: ”Am convingerea că acesta este începutul sfârşitului pentru Liviu Dragnea”
Preşedintele USR Dan Barna a transmis, joi, că are convingerea că a venit începutul sfârşitului pentru Liviu Dragnea, care a trecut o linie roşie şi nu va fi iertat de români.
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
„Am convingerea că acesta este începutul sfârşitului pentru Liviu Dragnea. A trecut de o linie roşie şi nu va fi iertat de români. Ordinele politice date la TV pentru ministrul Finanţelor şi şeful ANAF să îl execute fiscal şi de urgenţă pe Klaus Iohannis, noua ameninţare cu suspendarea din funcţie a preşedintelui României trădează mai degrabă disperare. Disperare am văzut şi ieri, la votul pe Codul penal, când Dragnea a fost obligat să fure un vot de la PMP, chiar în timpul plenului, ca să îşi treacă legea care îi şterge condamnarea. La 3 voturi! Liviu Dragnea îşi pierde sprijinul alor lui, semn că şi unii pesedişti mai au, dacă nu urechi ca să audă strigatul de revoltă al românilor cinstiţi, măcar instinct de conservare”, a scris Barna, pe Facebook.
Codul penal, la mâna deputaților. Modificările controversate la legislația penală au fost adoptate de Camera Deputaților, forul decizional în acest caz. Amendamentele se referă, printre altele, la redefinirea și dezincriminarea mai multor infracțiuni. Votul a fost dat cu o zi mai devreme decât ar fi trebuit.
Codul penal a fost adoptat cu 167 de voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă” și 19 abțineri. Dan Barna, președinte USR: ”România nu mai e stat de drept, ci stat de Dragnea”. Eugen Tomac, liderul deputaților PMP, anunță că un membru PMP a votat pentru și va fi exclus din partid. Este vorba despre Adrian Mocanu, însă acesta deja anunțase că pleacă la ALDE.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții