Cum s-a întâmplat pocinogul? Un ziar local din Texas, numit Liberty County Vindicator a decis să celebreze 4 iulie prin postarea unor bucăți din Declarația de Indpendență a SUA față de Imperiul Britanic din 4 iulie 1776.
Aceste bucăți au fost publicate pe pagina de Facebook a ziarului. A zecea postare, care cuprindea paragrafele 27 – 31 din Declarația de Independență, a fost eliminată de algoritmii Facebook de pe rețeaua socială.
Explicația: aceste fragmente ar conține un ”limbaj al urii”.
Ulterior, Facebook a restaurat postarea, după cum a scris Casey Stinnet, editor al ziarului în cauză.
Inteligența artificială e departe de a ințelege complexitatea limbajului
Mai mult, Richard Allan – vicepreședinte pentru politici publice la Facebook – a scris pe blogul companiei că societatea încearcă să ia în considerare intenția și contextul. Acesta a recunoscut însă că algoritmii de inteligență artificială sunt încă departe să descifreze complexitatea limbajului uman.
Pe lângă contextul istoric al postării cu pricina, Facebook a mai fost acuzată de-a lungul timpului că nu elimină postările jihadiste sau teroriste, dar și că cenzurează prea mult opiniile conservatoare creștine.
Scandal peste scandal
Facebook se confruntă de câteva luni și cu scandalul Cambridge Analytica, după ce a recunoscut că datele a 87 de milioane de persoane culese.
Acest scandal se adaugă celor mai vechi legate de fenomenul fake news și de implicarea Rusiei în alegerile din SUA din 2016.
De asemenea, glonțul a trecut razant pe lângă Facebook și Google, după ce Parlamentul European a respins o propunere prin care giganții online ar fi plătit masiv pentru conținutul partajat pe platformele lor.