Într-un acces de furie necontrolată, pe care medicii legiști l-au interpretat și diagnosticat ca fiind tulburare schizotipală cu decompensare afectivă de tip depresiv, Florin Buliga și-a ucis soția și pe cei doi copii ai lor. Buliga ar putea scăpa de condamnarea la închisoare pe viață, luată în calcul în cazul unor asemenea omoruri.

Criminalul din Brașov ar putea fi condamnat la cel mult 25 de ani de închisoare

Pe ”caz de boală”, Florin Buliga, care acum are 43 de ani și se gândește chiar să reintre în afaceri cu medicamente, ar putea primi cel mult 25 de ani de închisoare.

”Pentru faptele pe care le-a comis, adică cele trei omoruri îndreptate asupra membrilor familiei sale, bărbatul ar fi putut fi condamnat la închisoare pe viață. Însă, raportat la diagnosticul stabilit de legiști, se poate vorbi și de o încadrare juridică în care pedeapsa prevăzută să fie cuprinsă între 15 și 25 de ani de închisoare. Asta pentru că are discernământ scăzut și o serie de afecțiuni psihice. Acest lucru, care se  numește factor de circumstanțiere, poate să-l mai scape de niște ani de pușcărie. Condamnarea va fi tot pentru omor, dar ceva mai ușoară, care-i va permite să intre mult mai devreme în comisia de liberare condiționată. Va fi închis într-un penitenciar de maximă siguranță, nu va fi internat într-un spital de boli nervoase”, ne-au explicat surse judiciare.

În arest, Florin Buliga urmează un tratament psihiatric, pentru a fi înlăturat un posibil pericol

După ce a fost evaluat psihiatric de specialiștii de la Spitalul Penitenciar Jilava, Florin Buliga a primit un tratament care să-i amelioreze și poate chiar să-i vindece afecțiunile. Medicația îi este administrată riguros, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, unde Buliga așteaptă ca procurorii să termine ancheta și să poată fi transferat într-un penitenciar de maximă siguranță, odată cu trimiterea sa în judecată.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

”E sub tratament de când s-a întors de la Jilava, unde a fost expertizat psihiatric. Medicamentele par să-și facă efectul atâta vreme cât bărbatul a devenit mai conștient de faptele sale și chiar au apărut sentimentele de regret, care imediat după comiterea celor trei omoruri nu existau. Și la închisoare va urma aceeași medicație, sub controlul doctorilor de acolo, ca măsură de siguranță până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol care persistă în acest moment”, au adăugat același surse.


Citește și:

Povești dramatice în spatele anunțurilor de la mica publicitate. Când ajungi să vinzi bucăți din tine pentru ”o baie și un pat mai mare”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI