Teama de închisoare l-a paralizat pe Borcea, care, spre deosebire de ex-procuratorul Ioan Becali, care vedea pușcăria ca pe un loc de ”reeducare, în care îți așezi gândurile”, se temea de răcoare: ”Este un loc sinistru! Și nu doar pentru mine, ci pentru oricine!”, comenta fostul oficial de la Dinamo, club care a sărăcit în perioada în care Borcea s-a îmbogățit.
”Nu vreau să mă gândesc la asta, pentru că m-aș gândi la ceea ce n-am făcut. Dar este inevitabil să nu te gândești, uneori, nu? Aș nenoroci familia, copiii și peste 1.500 de angajați, cu tot cu familiile lor!”, spunea Cristi Borcea, pentru portalul sport24h.ro, în februarie 2013, cu circa un an înainte să intre după gratii. Borcea a intrat în pușcărie pe 4 martie 2014, în ”Dosarul Transferurilor”, alături de alți 7 oameni de fotbal.
Trimiterea la cei mici nu este întâmplătoare, în discursul lui Borcea. Copiii au fost folosiți ca ”scut”. Sună cinic, dar real. Avocații l-au sfătuit pe cel care și-a început activitatea în fotbal ducându-i pardesiul lui Cornel Dinu să se pună pe făcut copii. Astfel, în caz de condamnare, ar putea beneficia de reducere a pedepsei, dar și de un număr sporit de învoiri, pe motiv că are minori în întreținere.
Iar copiii au răsăsit în viața lui Borcea. Când avocata cu care Borcea are un copil a declanșat în instanță operațiunea de recunoaștere a copilului, oficialul a declarat senin: ”Dacă se va dovedi că este al meu, îl voi recunoaște”! Părea că aprobă acțiunea, că este înțeles cu fosta lui parteneră, sperând ca asta să-l ajute cumva la proces și, poate, ulterior, după mecanismul descris mai sus.
Centrele de copii, profitabile pentru afacerist
Când a venit vremea să facă afaceri din pușcărie, firma lui Borcea n-a avut milă: a vândut gaz inclusiv către patru centre de copii din Călărași, pentru o sumă importantă, 520.000 de euro, a relevat o investigație făcută de ”Libertatea”!
Firma lui Borcea a fost prietenoasă și cu alte instituții, cum ar fi Penitenciarului Poarta Albă, unde condamnatul din Dosarul Transferurilor a fost închis, dar pe lista clienților care s-au încălzit cu GPL de la Gaspeco se mai află Tribunalele din Arad și Brăila, Parchetul din Buzău și Tulcea, IJP Constanța, instituții de jandarmi și grăniceri.
Citește și:
EXCLUSIV/ Borcea a vândut pentru Protecția Copilului mai mult gaz decât consumă un spital!
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!