Panică în zona de nord a municipiului Bacău în cursul serii şi a nopţii de luni spre marţi, după ce o hală dintr-o zonă de depozite a luat foc. Materiale textile şi de pielărie şi obiectele depozitate în respectiva clădire de 600 de metri pătraţi care au luat foc au condus la mari degajări de fum în atmosferă. La un moment dat, a existat şi pericol de explozie, în condiţiile în care în interiorul service-ului auto existau două butelii de oxigen şi una de gaz petrolier care, din fericire, au fost scoase la timp de pompieri. Şi asta datorită faptului că primele echipaje de intervenţie au venit de la activitatea de îndiguire a unui pârâu din nordul municipiului Bacău, adică în zona unde se manifesta incendiul.
”Intervenţia a fost una dificilă din cauza materialelor care ardeau în interior şi a suprafeţei mari pe care se manifesta incendiul. Drept dovadă este faptul că s-a intervenit cu şapte autospeciale, într-un interval de şase ore”, a declarat, marţi, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Andrei Grecu.
Pe lângă materialele textile şi de pielărie care au ars, s-au degradat foarte multă aparatură de aer condiţionat, utilaje din service-ul auto, precum şi două autoturisme. Pompierii nu au putut preciza, deocamdată, cauza incendiului, urmând ca aceasta să fie stabilită în urma unei anchete. De asemenea, se va face şi o evaluare a pagubelor rezultate în urma incendiului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro