Ulițele prăfoase sunt albite de soarele amiezii. Nenea Nuțu își ia la revedere de la fiul și nora care trebăluiesc prin curte, își caută caietul pe a cărui copertă este un cățeluș, îl îndoaie, îl pune în buzunarul de la spate și pornește spre școală.

Doar că școala din satul Pietrișu, comuna Găujani, arată ca o casă bântuită. Pereții sunt scorojiți, curtea e plină de bălării. În ea mai funcționează doar o grădiniță, restul copiilor fiind trimiși la școala din Găujani. Așa că în clase nu există nici curent electric, baia nu are apă, iar una dintre săli este locul unde se crapă lemnele pentru iarnă. Dar asta nu-i împiedică pe cei câțiva elevi târzii să vină la clasă sâmbătă de sâmbătă.

Romii din Găujani învață să scrie și să citească. Nea’ Nuțu, elev la 59 de ani

E foarte greu să nu știi să citești. De multe ori trebuie să îi zic ba lu nevastă-mea ba altuia: ce scrie acolo? La vârsta asta e cel mai greu să nu știi să citești, ești un om orb. Un orb înseamnă să nu vede nimic. Eu am ochi, dar nu văd nimic. Nu văd ce scrie și altul poate să mă păcălească, normal că poate”, dă glas neputinței sale Nuțu Moldoveanu.

La 59 de ani, își ceartă cu asprime greșelile tinereții. A avut o copilărie plină de nevoi, așa că a început să muncească la sculptat cruci de marmură încă de când avea 10 ani. Și cum a prins gustul câștigului, a fugit de școală. „Mi-e și jenă să vă spun, am muncit mult pe la oameni ca să putem să supraviețuim, că dacă nu munceam, eu nu aveam o pereche de pantaloni sau să mă încalț. Pentru că am fost oameni săraci toți, mai încoace ne-am mai civilizat”, povestește bărbatul care a crescut cinci copii și pe toți i-a dat la școală. Fiecare după puteri, dar toți au măcar opt clase.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Fiindcă abia la maturitate nenea Nuțu a început să prețuiască importanța învățăturii. „Am învățat câteva litere, câteva cuvinte și vreau să mă strădui până plec în străinătate la toamnă să încep literele mari de tipar. Și dacă mai ține programul, când voi veni în martie 2019, voi continua cu ele. Cel puțin. Că dacă învăț înseamnă că m-am născut a doua oară. Uit tot trecutul. Atât, să învăț eu să citesc ce scrie. Mie îmi place mult să citesc în Biblie și cred că Dumnezeu nu mă lasă”, e încrezător elevul.

La lecția trecută a izbucnit în lacrimi când a văzut că a putut el singur să aștearnă în ordinea corectă literele care până atunci erau doar sunete legate ce se risipeau în aer și la care răspundea automat: NUȚU, numele lui. Și ca să arate că știe, apucă un petec de hârtie și îl mai scrie o dată. „Doamna Bianca”, învățătoarea, îl mângâie cu un „Bravo”.

EXCLUSIV/ Zi plină de emoție pentru un bărbat care la 59 de ani se chinuie să învețe alfabetul. A scris ”NUȚU”. Și a plâns (VIDEO)

Mama cu șase copii care descâlcește acum alfabetul

Un „bravo” a primit și Florica atunci când a învățat să-l scrie pe „c”.

Femeia s-a ridicat greoi din bancă și tot în pas de melc a ajuns la tablă. Doamna Bianca i-a ghidat mâna și încârligatul „c” s-a lăsat îmblânzit de mâna ei stângace. E gravidă în luna a opta cu al șaptelea copil. „Am fată de 19 ani, una de 17 ani, de 13, de 9, de 6 ani și cea mai mică are 3 ani… și urmează mezinul”, a explicat femeia.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

În pauză, învățătoarea o tachinează: „Poate ai gemeni”. „Doamne ferește”, spune femeia râzând.

La capătul străzii o barză s-a întors la cei doi pui ai ei. În câteva ore, și eleva Florica va redeveni mama, cea care are de spălat, de gătit, de îngrijit copii. „Îmi doresc foarte mult să învăț măcar să mă iscălesc și să citesc, că e foarte greu fără carte. Când eram mică, eu am fost la școală până în clasa a 2-a, dar după nu m-am mai dus pentru că se purtau copiii urât cu mine. M-am mărit și m-am măritat de la 15 ani. Îmi e rușine la bătrânețe să învăț carte, dar dacă doamna Cornelia a insistat, eu am venit”, spune femeia.

Mai mici sau mai mari, de la 10 la 60 de ani, învățăceii doamnei Bianca sunt de fapt beneficiarii proiectului „Tradiție și actualitate – Femei rome pe scena vieții”, realizat de Asociația Avatar, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Organizatorii au pornit la drum având ca public-țintă femeile rome, dar că atunci când au ajuns în comunitate, au venit mai mulți doritori la cursuri.

„Am văzut că există o nevoie mult mai mare și atunci nu mi s-a părut fair să zic ”Nu veniți! Să vină doar femeile!”. Dacă există nevoia și noi suntem aici, nu ne încurcă cu absolut nimic, ba chiar ne bucură să vedem că vor să vină și vor să facă ceva. Sunt copii care vor să meargă mai departe la școală și sunt multe, multe povești. Sunt de la copilași de 8-9 ani până la 50 și ceva de ani”, povestește Gabriela Teodorescu, trainer în cadrul Asociației Avatar.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Romii din Găujani învață să scrie și să citească. Mai mulți elevi scriindIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

245 de mii de români nu știu să scrie și să citească

„Proiectul pornește de la ideea că îmbunătățim competențele de comunicare în limba română, adică scrisul și cititul. După care mergem mai departe și construim pe asta. Ce a fost în mintea mea la început, a fost să construiesc povești pentru că ele transmit cel mai bine ce se petrece într-o comunitate. Pe una dintre povești ne dorim foarte tare să o transpunem într-o piesă de teatru pentru că am mai lucrat în comunitate mai demult cu teatru forum și au fost foarte interesați să își exploreze partea asta”, completează Gabriela.

Tot în cadrul proiectului vor face și ateliere de dans tradițional, fiindcă vor să pună în valoarea toată creativitatea comunității de romi din Găujani. Până în noiembrie vor avea evenimente de citit poveștile adunate din comunitate, și spectacolele de teatru și dans. Și tot până în noiembrie, cu siguranță, afișele evenimentelor vor putea fi scrise, cu litere citețe, chiar de elevii lor.

245.000 de analfabeți în România

Analfabetismul este o problemă gravă a societății românești. 245 de mii de români sunt în situația de a nu putea nici măcar silabisi în fața unui indicator stradal și merg la primărie să facă o cerere însoțiți de o persoană care poate să scrie. În unele școli, există și proiectul realizat de Ministerul Educației „A doua șansă”, prin intermediul căruia, la orice vârstă poți să te întorci la școală. Programul este gratuit. Cei care frecventează cursurile Asociației Avatar nu primesc diplome de absolvire. Primesc însă, așa cum crede nenea Nuțu, darul văzului.


Citește și: EXCLUSIV/ Adevărata viață a Lisei Ann, actrița porno care a jucat-o pe guvernatoarea Alaskai, Sarah Palin: „Dacă aveți un politician care nu vă place, spuneți-mi mie!”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
FANATIK.RO
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI