Aceștia avertizează că urmează ca în cursul săptămânii viitoare să declanșeze greva generală dacă revendicările lor nu vor fi soluționate „urgent” de conducerea Direcției Naționale de Probațiune, respectiv a Ministerului Justiției.

De asemenea, se mai arată în comunicat, angajații SP București continuă, miercuri, protestul spontan inițiat în cursul zilei de marți, prin întreruperea activități între orele 10:00 și 14:00.

Aceștia spun că până la acest moment responsabilii din DNP, respectiv MJ, nu au formulat soluții concrete la problemele de natură salarială semnalate în nenumărate rânduri, „oferind în schimb doar explicații neconvingătoare și promisiuni deșarte”.

Jumătate din serviciile de probațiune protestează

La protestul declanșat în cadrul SP București s-au alăturat, până în prezent, 226 de consilieri din cadrul serviciilor de probațiune din alte 21 de județe: Iași, Harghita, Sălaj, Brașov, Dolj, Neamț, Gorj, Vrancea, Timiș, Sibiu, Vâlcea, Suceava, Călărași, Bistrița-Năsăud, Vaslui, Prahova, Bihor, Bacău, Cluj, Dâmbovița și Buzău.

„Precizăm că, în acest moment, având în vedere demersurile efectuate constant în ultimul an în vederea soluționării revendicărilor formulate, consilierii de probațiune din SP București consideră că au epuizat, fără succes, toate posibilitățile de soluționare amiabilă a conflictului de muncă cu conducerea DNP, respectiv MJ, și au decis să treacă la următorul pas prevăzut de lege: greva de avertisment, urmată de greva generală”, arată consilierii în comunicatul de joi.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

Potrivit legislației în vigoare, hotărârea de declarare a grevei se ia de către reprezentanții angajaților, cu acordul scris a cel putin unei pătrimi din numărul angajaților unității sau, după caz, ai subunității ori compartimentului”, condiție care a fost îndeplinită la nivelul Serviciului de Probațiune București, mai notează aceștia.

În cazul în care revendicările lor vor fi în continuare ignorate, consilierii de probațiune din cadrul SP București vor declanșa apoi greva generală, conform legii.

Consecințe

O gamă largă de justițiabili, dintre cei condamnați definitiv, vor avea de suferit dacă izbucnește greva de avertisment și greva generală la Serviciul de Probațiune.

Potrivit Crinei Mocanu, lider sindical, în perioada de grevă, fie de avertisment, fie generală, consilierii de probațiune vor lucra o treime din timpul normal de lucrur, și nu vor îndeplini obligațiile ce țin de Comisiile de eliberări condiționate sau de linie decizională în cadrul proceselor aflate deja pe rolul instanțelor de judecată.

Mai precis, explică Mocanu, consilierii  de probațiune nu vor mai participa în cadrul Comisiilor de eliberări condiționate, de la nivelul penitenciarelor. Orice decizie se va lua de o comisie de acest gen din care lipsește unul dintre membri, respectiv consilierul de probațiune, va fi lovită, potrivit legii de nulitate relativă.

Evaluator achitat pentru despăgubiri frauduloase acordate lui Gigi Becali: „a umflat” valoarea unui teren din Voluntari cu 164%, dar „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”
Recomandări
Evaluator achitat pentru despăgubiri frauduloase acordate lui Gigi Becali: „a umflat” valoarea unui teren din Voluntari cu 164%, dar „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”

Concret, asta înseamnă că s-ar putea crea un blocaj în ceea ce privește analizarea cazurilor deținuților ce pot fi eliberați condiționat.

„Nu vom onora comisiile de eliberare condiționată.

Instanțele de judecată ce ne solicită referate de evaluare, sau care cer rapoarte privind persoanele ce vor să părăsească teritoriul țării, vor resimți întârzieri. În principiu doar vom prelua întrevederile obișnuite.

Nicidecum nu vom prelua noi sentințe și nu vom face evaluări pentru referatele de evaluare.

Vor fi întârzieri în onorarea termenelor de la instanțe și în efectuarea lucrărilor necesare pentru punerea în executare unor noi sentințe”, a explicat oficialul pentru Libertatea.ro.

Condamnații la muncă pentru comunitate, în „șomaj tehnic”

În cazul celor care vor fi condamnați la muncă în folosul comunității după declanșarea grevei s-ar putea afla într-un blocaj de a munci, deoarece consilierii de probațiune nu vor îndeplini procedurile necesare pentru ca aceștia să poată merge la instituția la care sunt trimiși la muncă de către instanțe.

„Vor fi întârzieri. Cei care deja sunt prinși în programul de supraveghere și au fost deja trimiși la instituțiile din comunicate, vor rămâne acolo. În cazul celorlalți, noi nu vom mai emite decizii în această perioadă.

Tensiuni în filialele USR din teritoriu. Susținătorii lui Lasconi, trași pe linie moartă de colegi din grupări interne concurente. Cazul Tanasă de la Iași
Recomandări
Tensiuni în filialele USR din teritoriu. Susținătorii lui Lasconi, trași pe linie moartă de colegi din grupări interne concurente. Cazul Tanasă de la Iași

E vorba de decizia consilierului care e obligatorie pentru instituția din comunitate pentru a-l trimite pe individ să își efectueze munca”, a mai explicat Mocanu.

Liderul sindical mai arată că vor fi întârzieri și în dosarele cu minori.

„De exemplu la minori, sunt termenele foarte mici, din momentul în care vin la noi.

Măsurile educative date de judecători i prevăzute de Codul Penal au termene foarte mici. Iarăși întârziem.

Și-așa termenul este foarte mic, mai întârziem și noi, și rămâne foarte puțin timp pentru lucrul cu minorul pe linie comportamentală”, a spus Mocanu.

Citește și Culmea hoţiei, să furi din puşcărie telefoane mobile care erau pentru angajații penitenciarelor. Cât costă un telefon mobil în spatele gratiilor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Moneda care te transformă în milionar. Dacă are acest an gravat pe ea, ai dat lovitura
FANATIK.RO
Moneda care te transformă în milionar. Dacă are acest an gravat pe ea, ai dat lovitura
Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”
GSP.RO
Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI