”Atâta vreme cât președintele va respecta Constituția, va lăsa ca lucrurile să evolueze normal în acest demers de a scoate mizeria la suprafață, nu știu dacă suspendarea mai trebuie să fie prima preocupare”, a spus Tăriceanu.

El a menționat că trebuie să existe un motiv politic şi constituţional solid pentru suspendare.

”Eu cred că aceste demersuri trebuie să le continuăm. Nu putem să considerăm acum că dacă a fost demis Coldea, dacă a fost revocată Kovesi, gata, s-a rezolvat problema! (…) Eu nu cred că s-a rezolvat problema”, a mai spus Tăriceanu la Antena 3.

Preşedintele ALDE consideră că delegarea fostei şefe a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, la Parchetul General reprezintă un „gest de aroganţă şi sfidare” din partea procurorului general Augustin Lazăr.

„Decizia pe care a luat-o de a o numi pe Kovesi într-o funcţie la Parchetul General este un gest de aroganţă, de sfidare. Adică, este revocată pentru nişte motive foarte serioase, printre care două decizii clare şi lipsite de orice echivoc ale Curţii Constituţionale care o priveau direct, plus alte motive prezentate în cererea de revocare a ministrului Tudorel Toader şi tu o numeşti în altă funcţie’, a declarat Călin Popescu-Tăricean.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

El a afirmat că, după decizia de revocare a Laurei Codruța Kovesi, a stat și a reflectat.

”Am stat și m-am gândit, de fapt, probbema de fond, statul paralel, a fost demantelat, cu Coldea și Kovesi? Am mari dubii în această privință,. În ultimii 12 ani de când a fost construit acest proiect, s-au creat legături între oamenii din justiție și servicii, complicități, poate sunt lucruri pe care nici unii nici alții nu ar vrea să lase să iasă la suprafață, pentru că lucrurile nu sunt legale, acele protocoale semnate”, a comentat el.

Tăriceanu a cerut CSM să facă curățenie în propria ogradă, pentru că există procurori cu mentalitate de comuniști.

Liderul ALDE a afirmat că imaginea României de cea mai coruptă țară din România s-a creat de către DNA și Laura Codruța Kovesi, prin acest abuz în serviciu, care nu este faptă de corupție, ci asimilată faptelor de corupție.

”Este un deserviciu uriaș pe care ni l-am făcut singuri, premedidat”, a spus Tăriceanu, precizând că în acest moment, România este ”deșirată într-o luptă dementă și în care se ajunge la care pe care, fiind m rtală pentru ambele părți”.

Tăriceanu a mărturisit că sunt colegi îngrijorați despre o posibilă suspendare a premierului Viorica Dăncilă, în urma memorandumului privind ambasada cu Israelul.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

”Eu aș fi sfătuit-o, în condiții normale, i-aș fi spus, dragă Viorica, nu ai cum să îi educi pe toți neaveniții din politică, mai sunt și tâmpiți, mai sunt și demenți, pădurea e plină de lighoane. Acum, fără să o fac să se îngrijoreze, e bine să fim prudenți, că nu știu ce se va întâmpla. Pe fond, nu e nimic ilegal.  Este un demers perfect legal, nu are cum să se constituie într-o crimă de înaltă trădare”, a mai spus el.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că toate demersurile de atacare a legilor justiției la CCR sunt ”legale” și a explicat că toată această amânare a durat 6 luni, cu aproximație, același lucru urmând să se întâmple și în cazul Codurilor penale.

Liviu Dragnea afirma, în urmă cu o zi, că președintele a încălcat Constituția prin atacarea legilor la CCR și retrimiterea lor în Parlament.

Președintele blochează constant activitatea Parlamentului, prin contestare, retrimitere a unor legi care trebuiau să intre în vigoare, amenință Guvernul, premierul, participă la proteste, incită la răsturnarea ordinii constituționale, trimite consilieri prezidențiali să amenințe, să inducă teamă unui judecător CCR. Un șir lung de încălcări ale Constituției care se pot pune în dreptul președintelui Iohannis”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Citește și: EXCLUSIV/ Comandantul militar al NATO, generalul Curtis Scaparrotti, a comentat pentru Libertatea deciziile summitului legate de regiunea Mării Negre

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI